Transformare totală la Anatomia UMF Cluj! Lucrările continuă neîncetat și clădirea emblematică prinde contur pentru studenți și profesori

Lucrările continuă la clădirea Anatomia a UMF Cluj! Transformarea spațiului emblematic pentru studenții la Medicină avansează rapid

Clădirea Anatomia, unul dintre cele mai importante spații dedicate educației medicale din Cluj-Napoca, trece printr-un amplu proces de modernizare, inițiat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, cu sprijin financiar din partea Regio Nord-Vest și ADR Nord-Vest.

În ultimele luni, echipele de muncitori au finalizat lucrările de desfacere a tavanelor, pardoselilor și pereților interiori, precum și reparațiile zidăriei după decopertarea tencuielilor. Totodată, s-au creat condițiile necesare pentru montarea noilor trasee de instalații, iar intervențiile la fațada vestică sunt în plină desfășurare.

Reprezentanții UMF Cluj transmit că proiectul urmărește să asigure spații moderne, sigure și funcționale pentru studenți și cadrele didactice, menținând totodată valoarea istorică a clădirii. Modernizarea clădirii Anatomia face parte dintr-o strategie mai amplă de renovare a infrastructurii universitare, menită să ridice standardele educației medicale în Cluj.

Lucrările vor continua în perioada următoare, iar universitatea estimează că spațiul reabilitat va oferi studenților și profesorilor un mediu de învățare modern și adaptat cerințelor actuale.


Comentarii Facebook