Transformare spectaculoasă la Spitalul de Boli Psihice Borșa! Clădirile arată ca noi după investiția Consiliului Județean Cluj

Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa, complet modernizat! Investiție de peste 2,5 milioane de lei, finalizată de Consiliul Județean Cluj

Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a două corpuri de clădire din cadrul Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa, una dintre cele mai importante unități sanitare specializate din județ.

Proiectul, în valoare totală de 2.587.445 lei (TVA inclus), a fost finanțat din bugetul Consiliului Județean și din fondurile proprii ale spitalului. Lucrările au vizat pavilionul în care se desfășoară activități de ergoterapie, precum și corpul care adăpostește centrala termică a acestuia.

Printre lucrările efectuate se numără înlocuirea tâmplăriei interioare și exterioare, refacerea termosistemului, reparații la acoperiș, înlocuirea jgheaburilor și burlanelor, ignifugarea lemnăriei și amenajări exterioare. De asemenea, au fost modernizate instalațiile electrice, termice și sanitare, s-au realizat finisaje interioare și exterioare, s-au montat corpuri noi de iluminat și o centrală termică modernă. Pavilionul de ergoterapie a fost dotat cu mobilier nou, adaptat activităților terapeutice.

La evenimentul de inaugurare au participat vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, președintele Consiliului de administrație al spitalului, Marius Mînzat, și primarul comunei Borșa, Mariana Secară.

Radu Rațiu: „Sănătatea rămâne o prioritate pentru Consiliul Județean Cluj”

„Scopul acestui demers a fost de a îmbunătăți condițiile de acordare a asistenței medicale, atât pentru pacienți, cât și pentru personalul spitalului. Rezultatele investițiilor noastre se văd clar – doar în ultimii zece ani, bugetul alocat pentru această unitate sanitară depășește 12 milioane de lei”, a declarat Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.

Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa a finalizat deja recepția lucrărilor, confirmând calitatea investiției. Totodată, unitatea a intrat într-o etapă amplă de extindere și modernizare. În 2020 a fost recepționat un pavilion ultramodern cu 80 de paturi, farmacie, sală de mese, bucătărie, spălătorie și cabinete medicale.

Cea de-a doua etapă vizează construirea unui nou pavilion cu 120 de paturi și facilități moderne, proiect evaluat în prezent în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, cu o valoare estimată la peste 36 de milioane de lei.

Pe lângă acestea, spitalul și-a extins structura cu un Ambulatoriu Integrat, iar în viitor urmează ridicarea unui pavilion administrativ cu spații pentru birouri, ateliere și depozite.

Comentarii Facebook