Traficantul din Cluj prins cu substanțe interzise ascunse în cutii de jocuri a fost arestat pentru 30 de zile
Un tânăr în vârstă de 27 de ani din Cluj, cercetat într-un dosar de trafic internațional și intern de droguri de mare risc, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Măsura a fost dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, în urma administrării probatoriului în cauză.
Bărbatul a fost reținut după ce a fost surprins în flagrant în momentul în care ridica un colet suspect, livrat printr-o firmă de curierat internațional, ce ar fi conținut aproximativ un kilogram de amfetamină, un kilogram de 2MMC și peste 500 de timbre LSD. Drogurile, potrivit anchetatorilor, ar fi fost ascunse în cutii de jocuri cu cărămizi din plastic.
Reținerea și ulterior arestarea preventivă au venit ca urmare a investigațiilor derulate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, în colaborare cu procurorii DIICOT și cu sprijinul polițiștilor de la Transporturi și al jandarmilor clujeni.
În prezent, tânărul se află în custodia autorităților, iar ancheta penală continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și identificarea eventualilor complici.
0 Comentarii