Traficant de stupefiante, prins de DIICOT Cluj! Polițiștii i-au găsit peste 10 kilograme de ,,marfă” în casă - FOTO


La începutul lunii ianuarie doi traficanți de droguri din Cluj, în vârstă de 17, respectiv 19 ani, au fost reținuți de polițiștii clujeni cu 10 kilograme de substanță cristalină 3-CMC (drog de mare risc) destinată comercializării.

Acum a fost reținut și un alt traficant, care a fost și el implicat în vânzarea drogurilor alături de cei doi tineri din Cluj.

WhatsApp Image 2025-02-06 at 09.30.16_01008eee.jpg

Procurorii D.I.I.C.O.T Cluj, au efectuat astfel o percheziție domiciliară, în municipiul București, la locuința unei persoane, de 29 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată.

,,Din materialul probator administrat a reieșit că, în intervalul 30 – 31 decembrie 2024, persoana cercetată, împreună cu alte două persoane (traficanții din Cluj, cercetați în stare de arestare preventivă, măsură dispusă de instanță la data de 1 ianuarie 2025 în prezenta cauză) ar fi deținut peste 10 kilograme de substanță cristalină 3-CMC (drog de mare risc), în scopul comercializării.", transmite IPJ Cluj.

WhatsApp Image 2025-02-06 at 09.30.16_de6705a9.jpg

Polițiștii au găsit și peste 13 kilograme de droguri în casa bărbatului.

,,În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate peste 13,3 kilograme de canabis (drog de risc) și aproximativ 10 grame de substanță cristalină 3-CMC (drog de mare risc), destinate comercializării, precum și alte mijloace de probă.", transmite IPJ Cluj.

La data de 4 februarie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore. 

Ieri, 5 ianuarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.

WhatsApp Image 2025-02-06 at 09.30.14_f3dc3482.jpg

Doi adolescenți din Cluj, traficanți de stupefiante, au fost prinși de polițiști! Au fost găsite 10 kilograme de ,,marfă”. Unul dintre ei era minor - VIDEO

Comentarii Facebook