Un „șmecher” și-a creat bandă proprie pentru a tăia traficul. Un clujean cu spirit al dreptății l-a oprit: „Oare chiar nu ne civilizăm?”

Cozile interminabile de mașini au ajuns să împânzească aproape fiecare stradă din Cluj-Napoca, iar în timp ce majoritatea oamenilor acceptă că vor ajunge mai încet acasă și că vor trebui să aștepte după celelalte mașini, unii șoferii decid că timpul lor este mai prețios. Așa este și cazul unui clujean care nu mai voia să aștepte la coadă, astfel încât a încercat să își creeze propria bandă.

După ce a văzut că mașinile din fața sa se mișcau prea încet pentru plăcerea sa, acest șofer a decis să se folosească de trotuarul din stânga șoselei pentru a depăși coada de autovehicule. Probabil că această mișcare i-ar fi ieșit de data aceasta, dacă un alt șofer cu spirit al dreptății nu ar fi intervenit să îl oprească.

Mașina din fața sa, care era condusă un un om care a avut bunul simț să respecte regulile și să aștepte deodată cu ceilalți clujeni, a tras de îndată pe stânga, pentru a nu îi permite „șmecherului” să înainteze și să depășească traficul.

Filmarea a fost înregistrată cu unul dintre oamenii care așteptau corect în trafic și a fost postată pe un grup de șoferi, pentru a fi discutată de către membrii acestuia. Persoana care a distribuit acest video a felicitat individul care nu a permis această tentativă de a trișa traficul: ,dar nu s-a abținut din a critica șoferul care a încercat să „depășească” traficul: „Oare chiar nu ne civilizăm? Oare toți nașteți și aveți o urgenta mai mare decât noi, „plebea”, care stăm la coadă? Felicitări celui cu inițiativa”.

Comentarii Facebook