Joi 24 Octombrie

Trafic de droguri la Cluj! Un tânăr a fost ”săltat” de polițiști după ce a ridicat un colet cu 10 kg de cannabis



Polițiștii clujeni au reținut, duminică, un tânăr imediat după ce a preluat cu colet cu aproximativ 10 kilograme de cannabis, care fusese transportat cu un autocar, din Spania.

La data de 1 aprilie a.c., în urma unei sesizări privind transportarea unui colet ce poate conţine substanţe interzise, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca au organizat o acţiune de prindere în flagrant”, informează IPJ Cluj.

Astfel, în jurul orei 01:40, un tânăr, de 21 de ani, din Câmpia Turzii a preluatcoletul, în Cluj-Napoca,dintr-un autocar care venea din Spania, fiind imobilizat de poliţişti.

În interiorul coletului, poliţiştii au descoperit mai mulţi saci din plastic, care conţineau o substanţă vegetală de culoare verde, cu un miros puternic înţepător.

Cauza a fost preluată de către poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi de procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, iar în urma analizei celor10 kilograme de substanţe vegetale, s-a stabilit că sunt droguri, respectiv cannabis.

De asemenea, în cursul zilei de ieri a fost efectuată o percheziţie la domiciliul tânărului, de unde a fost ridicat un cântar electronic.

Cel în cauză a fost reţinut de către procurori pentru trafic de droguri de risc.

Comentarii Facebook