Tot mai mulți clujeni își plătesc facturile la apă de acasă! Plăți, sesizări online și informații despre întreruperile de apă, direct pe aplicația MyCAS
Din ce în ce mai mulți clujeni aleg să-și plătească facturile la apă online. Potrivit ultimelor date, numărul utilizatorilor aplicației ”MyCAS” a Companiei de Apă ”Someș” a crescut de 3,8 ori în ultimii șase ani. Asta înseamnă că peste 53% din clujenii racordați la operatorul regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj folosesc aplicația, în loc să facă plăți fizice la caserii.
Astfel, de la lansarea acestei aplicații, în luna decembrie 2019, și până la finalul anului 2024, numărul conturilor online a crescut constant, de aproape 3,8 ori, cu o rată de creștere de circa 10.000 de conturi noi/an.
Momentan, nu mai puțin de 72.256 de clujeni au conturi în aplicație. În ceea ce privește plățile electronice efectuate prin #MyCAS, în ultimii cinci ani s-a constatat o creștere de 2,5 ori, de la 139.000 în 2020, la 343.000 în 2024.
„Ceea ce urmărim este ca digitalizarea serviciilor oferite cetățenilor, devenită deja realitate la Consiliul Județean, să fie însoțită de procese similare la nivelul cât mai multor entități pe care le avem în subordine sau coordonare. În prezent, aplicația dezvoltată de Compania de Apă Someș a evoluat foarte mult, respectiv de la o simplă
interfață specifică unui cont de utilizator clasic, la o platformă performantă, care funcționează atât ca o registratură online, cât și ca un spațiu de lucru pentru angajații proprii, respectiv de înregistrare a apelurilor adresate către Call-Center și dispecerate, ori pentru operațiuni de natură contractuală”, a explicat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Clujenii pot să-și vizualizeze și să-și plătească facturile, pot transmite sesizări online, dar și să încheie și rezilieze contractele, direct din aplicație.
De asemenea, aceștia pot primi comunicarea indexului, notificări cu privire la întreruperile de apă, restanțe de plată, avarii la rețea, etc.
Platforma MyCAS este disponibilă atât în versiunea desktop, direct de pe site-ul www.casomes.ro, cât și ca aplicație mobilă ce poate fi descărcată gratuit din magazinele App Store și Google Play.
1 Comentariu
In luna ianuarie 2025 Apasomes nu functioneaza online , nu
a trimis nici o factura online nici pe hartie catre consumatorii din Cluj,,,caseria , nr central, dispeceratul nu raspund la telefon ,