Tânărul care a murit în accidentul cu BMW de la Cluj a vândut ”substanțe psihoactive”, livrate de tatăl lui


Procurorii DIICOT Cluj l-au cercetat pentru trafic de droguri pe Bogdan Lazăr, tânărul care a murit duminică dimineața în accidentul de circulație de pe Calea Moților. 

DIICOT Cluj a probat faptul că acesta și fratele lui, Andrei-Vlăduț, vindea plicurile cu substanțe interzise primite de la tatăl lor, Călin Septimiu Lazăr.

Lazăr Septimiu Călin a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu produse psihoactive. În perioada august-octombrie 2015, a procurat substanței psihoactive și le-a transportat la domiciliul său, unde le-a ambalat în pliculețe de plastic, după care le-a pus la dispoziție fiilor săi Lazăr Bogdan și Lazăr Andrei-Vlăduț, pentru a fi distribuite mai multor persoane, printre care Alexandru Uioreanu (fiul fostului președinte al Consiliului Județean Cluj – n.red.)”, precizează procurorii DIICOT Cluj.

Bogdan Lazăr a fost condamnat numai la plata unei amenzi penale în valoare de 6.640 de lei, pe care Tribunalul Cluj a fost de acord să o schimbe în ”obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 66 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca sau în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca”.

Duminică dimineața, Bogdan Lazăr conducea un BMW împrumutat de la un prieten și a intrat cu mașina într-un stâlp de pe Calea Moților. Viteza a fost atât de mare, unii martori vorbesc de 180 km/h, încât mașina s-a despicat în două pe lungime, iar șoferul a fost strivit pe loc.

Șoferul ar fi plecat în trombă, supărat că pierduse la jocurile de noroc, conform stirileprotv.ro. 

Colega mi-a zis că băiatul a venit aici, a băgat ceva bani, mulți, și a plecat nervos”, a declarat un angajat al unei agenții de jocuri de noroc din Cluj-Napoca.

Ancheta poliției este în derulare.

Comentarii Facebook