Surpriză la inaugurarea noilor autobuze electrice din Cluj-Napoca! Tot mai multe femei urcă la volanul mijloacelor de transport public
Inaugurarea noilor autobuze electrice de la Cluj-Napoca a venit și cu un mesaj despre un domeniu în care, în mod tradițional, bărbații au fost majoritari: transportul public. Liviu Neag, reprezentantul conducerii Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, a dezvăluit că tot mai multe femei lucrează la bordul tramvaielor, autobuzelor și troleibuzelor din oraș.
8 vatmanițe conduc tramvaiele din Cluj-Napoca
Liviu Neag a explicat, în cadrul evenimentului de inaugurare, că în prezent opt femei sunt vatmanițe în cadrul companiei. Potrivit acestuia, tramvaiele sunt zona în care se regăsește cel mai mare număr de angajate care ocupă funcții de conducere a vehiculelor de transport public. „La ora actuală vă pot spune că avem 8 vatmanițe”, a precizat Liviu Neag, subliniind că prezența femeilor în transportul public este o realitate tot mai vizibilă la Cluj-Napoca.
Fenomenul nu se limitează însă la tramvaie. Și în rândul conducătorilor de autobuze și troleibuze există femei care lucrează în prezent în trafic.
Cinci femei conduc autobuze și troleibuze
Liviu Neag a menționat că cinci femei sunt în prezent conducătoare auto în zona autobuzelor și troleibuzelor. Două dintre acestea au fost prezente chiar la evenimentul de inaugurare, în timp ce celelalte trei se aflau, cel mai probabil, în trafic, la program. „Avem de aici la autobuze, troleibuze, cinci femei”, a spus Liviu Neag în timpul intervenției sale.
Mesajul conducerii CTP este că această tendință va continua, iar compania își propune să ofere în continuare oportunități de angajare femeilor în transportul public. „Continuăm această politică de a angaja persoane de genul feminin în transportul public”, a transmis Liviu Neag.
Astfel, odată cu modernizarea flotei și introducerea unor vehicule electrice tot mai performante, transportul public clujean trece și printr-o schimbare la nivelul oamenilor care asigură zilnic circulația tramvaielor, autobuzelor și troleibuzelor.
Olah Emese: „Egalitatea de șanse se practică, nu doar se discută”
La eveniment a vorbit și Olah Emese, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, care a legat prezența femeilor în transportul public de principiul egalității de șanse.
Viceprimarul a transmis că situația din cadrul transportului public clujean reprezintă un exemplu concret că egalitatea de șanse poate fi pusă în practică, nu doar discutată la nivel declarativ. „Asta dovedește că la noi, la Cluj-Napoca, egalitatea de șanse se practică, nu doar se discută despre acest principiu”, a afirmat Olah Emese.
Un transport public modern înseamnă și oameni pregătiți
Extinderea prezenței femeilor în rândul personalului care conduce mijloacele de transport public vine în paralel cu investițiile masive făcute de municipalitate în modernizarea flotei.
La Cluj-Napoca au fost inaugurate astăzi noi autobuze electrice articulate, vehicule care pot transporta până la aproximativ 140 de călători și care beneficiază de sisteme moderne de încărcare, recuperare a energiei la frânare, climatizare și facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă.
1 Comentariu