Stațiile de încărcare pentru mașinile electrice s-au transformat în parcări VIP: Clujenii cer intervenția autorităților și sancțiuni dure
Deși Cluj-Napoca se dorește a fi un oraș modern și prietenos cu mediul, realitatea din teren arată că locurile pentru mașinile electrice este adesea sufocată… chiar de mașinile pe combustie. Un exemplu foarte bun este stația de încărcare de pe strada Mamaia, unde, potrivit clujenilor din zonă, șoferii nu pot folosi punctul de încărcare pentru că locurile acestea sunt aproape permanent ocupate.
Mașini pe combustie, parcate pe locurile pentru electrice în Cluj-Napoca
„De cele mai multe ori, stația de încărcare pentru mașini electrice de pe strada Mamaia nu poate fi folosită deoarece parcările de lângă ea sunt ocupate de mașini pe combustie. Strada, fiind cu sens unic și puține parcări, nu ai cum să te oprești să sesizezi pe loc Poliția Locală. Același lucru se întâmplă regulat și la alte stații de încărcare ale primăriei, unde mereu se parchează pe parcarea destinată încărcării.”, povestește un clujean revoltat.
Problema nu este una izolată. Mai multe stații de încărcare instalate de Primăria Cluj-Napoca se confruntă cu aceeași lipsă de respect și responsabilitate din partea șoferilor. În locurile special destinate încărcării, se parchează zilnic mașini pe benzină sau motorină, blocând accesul celor care chiar au nevoie de aceste stații.
Clujenii cer reacție din partea autorităților
„Rog Poliția Locală și Primăria Cluj-Napoca să acorde mai multă atenție acestui aspect, să nu treacă mereu pe lângă stațiile ocupate neregulamentar, nepăsători, sau să se coloreze parcarea de lângă stații cu o culoare intensă, ca să nu mai spună cei care parchează că nu e pentru electrice și că nu se mută. Din păcate, de multe ori lipsește bunul-simț, astfel că sancțiunile contravenționale ar trebui aplicate.’, mai transmite clujeanul.
3 Comentarii