Șofer de 75 de ani din Cluj, rămas fără carnet după ce a făcut o depășire riscantă și a pus viața tuturor în pericol. A primit o amendă usturătoare - VIDEO
Un șofer teribilist a fost surprins pe drumul care duce din satul Sutoru, județul Sălaj, către Cluj-Napoca, pe data de 1 februarie, atunci când un șofer, cu numere de Cluj, a făcut o depășire extrem de riscantă. Acesta a devansat mai multe autoturisme și a fost la un pas de accident atunci când a dorit să continue depășirea într-o curbă.
Poliția din Sălaj s-a sesizat din oficiu în urma articolului publicat de Știri de Cluj. Astfel, un bărbat de 75 de ani din județul Cluj a fost identificat ca fiind conducătorul autoturismului care a fost la un pas să producă un accident rutier.
A primit o amendă de 810 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.
,,Urmare a imaginilor apărute în spațiul public, în care conducătorul unui autoturism care se deplaseaza pe drumul național 1F, din direcția Zalău spre Cluj, ar fi efectuat depășiri care ar fi pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, la data de 2 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Sălaj s-au sesizat de oficiu, în cauză fiind efectuate verificări în vederea identificării ascestuia și luarea măsurilor legale ce se impun.
Astfel, în urma activităților desfășurate, la data de 4 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au identificat conducătorul autoturismului, un bărbat de 75 de ani, din județul Cluj.
Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 810 lei, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile”, a transmis IPJ Sălaj pentru Știri de Cluj.
3 Comentarii
A FOST OBLIGAT DE POLITIE SA SPUNA CINE E CONDUCATORUL AUTO, DIN FILMARE SI EL A ZIS CA E TAICA-SO DE 75 DE ANI
@VRAJEALA:
Atunci si el si ticu-so ar trbuia sa-si refaca examinarea pshihologica
No ma s-a scărpinat la ***** și meletia din saalaaj..