„Șmecheraș” din Cluj, prins cu obiecte sanitare furate. Prejudiciul ajunge la 27.000 lei


Polițiștii clujeni au reținut un tânăr, în vârstă de 25 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat dintr-o societate comercială din Cluj-Napoca și cauzarea unui prejudiciu de 27.000 de lei. În urma verificărilor la tânăr au fost găsite mai multe componente de la instalații sanitare.

Cercetările au fost demarate la data de 8 august a.c., în urma sesizării privind sustragerea, la data de 7 august a.c., în intervalul orar 12.35-13.00, din incinta unei societăți comerciale, din municipiul Cluj-Napoca, a mai multor părți componente utilizate la instalații sanitare, prejudiciul fiind evaluat la 27.000 de lei.”, anunță IPJ Cluj. 

Individul ar fi escaladat gardul împrejmuitor al societății, după care, prin forțarea sistemului de închidere de la magazie, ar fi pătruns în interior, de unde ar fi sustras bunurile.

Verificările și investigațiile demarate de polițiștii de investigații criminale au dus la identificarea tânărului bănuit de comiterea infracțiunii și recuperarea integrală a prejudiciului. În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru alte măsuri preventive.

foto Secția 7 PM Cluj - .jpg

Comentarii Facebook