Sistemul educațional din România lovește din nou. Ce greșeală au observat elevii la proba de chimie organică la simularea de anul acesta


Mai mulți elevi de la un Colegiu Național din Capitală au observat că la proba de chimie organică din cadrul simulărilor pentru bacalaureat una dintre problemele propuse era formulată greșit, lucru care i-a împiedicat să ducă la sfârșit problema respectivă.

Elevii spun că au semnalat problema directorului colegiului, dar că acesta nu a luat vreo măsură. În schimb, şi-a sfătuit elevii să continue examenul.

Un elev susține că: „În timpul simulării, atât eu cât şi mai multi colegi, am semnalat domnului director al colegiului, faptul ca una dintre problemele propuse era formulata gresit, neputând astfel să fie rezolvată. Domnul director nu a înaintat problema, ne-a sfătuit să continuăm examenul, menţionând faptul că, ulterior, este posibil să se emită un comunicat oficial în legătura cu eroarea în cauză”, potrivit Observator.ro.

Elevii susţin că baremul a venit cu eroarea modificată

La orele 15:00, atunci când s-a publicat oficial subiectul şi baremul de corectare pe site-ul Ministerului Educaţiei, am observat că problema era modificată, astfel încât să poată fi rezolvată. De asemenea, comunicând şi cu elevii altor licee, atât din Capitală cât şi din ţară, mi s-a confirmat faptul că problema nu a fost doar în cadrul Colegiului la care studiez eu”, a mai spus elevul. 

După eroarea observată de elevi, tinerii se tem de o posibilă greșeală asemănătoare la proba de la bacalaureat

Unde s-a produs eroarea? De ce? Ne putem aştepta la o asemenea eroare şi în cadrul examenului de Bacalaureat? Cum putem remedia problema întrucât reprezintă un impediment în notarea elevilor? Am înaintat problema şi Inspectoratului Şcolar al municipiului Bucuresti precum şi Ministerului Educaţiei, încă nu am primit niciun răspuns şi nu cred că voi primi, având în vedere modul în care deja a fost ,'băgată sub preş' situaţia, prin simplul fapt că subiectul publicat oficial a fost schimbat”, a mai declarat elevul.

Elevii care obțin rezultate bune la simulări și își doresc ca notele să fie trecute în catalog pot cere acest lucru profesorilor în scris, prin intermediul unei cereri.


Comentarii Facebook