Sindicalistii, nemultumiti de noile reglementari fiscale, au pichetat Prefectura Cluj VIDEO

 

Sindicalistii din Cluj au iesit miercuri, 29 februarie, incepand cu ora 14:00 in strada si au pichetat Prefectura Cluj.

"Noile reglementari vor aduce noi masuri de austeritate care vor face popiorul roman sa sufere. Cei multi care au suferit de ceva timp incoace de pe urma masurilor care s-au adoptat prin taierea salariilor, pensiilor,  impozitari. Aceste masuri ne vor mai aduce ceva: imposibilitatea statului roman de a face investitii, pentru ca stim ca investitiile mergeau pe deficit, ori acum dificitul se limiteaza strict, iar investitiile statului roman in dezvoltarea econimica vor fi aproape nule", a declarat Valentin Ilcas, presedintele Cartel Alfa Cluj.

Nici presedintele Blocului National Sindical (BNS) Cluj, Nati Ariton nu este de acord cu reglemenatrile actuale in vigoare: "In situatia in care merge Romania, ne da ne gandit si lasa de dorit. Pentru ca nu se creeaza locuri de munca si nu se conserva cele care sunt, se dau afara oameni nevinovati, cred este firesc sa ne cerem drepturile, dar eu as apela la toti oamenii, pentru ca asa, doar cu o mana de oameni, nu se face treaba. Ne afalam aici ca sa tragem un semnal de alarma", a spus Nati Ariton.

Sindicalistii au protestat pentru faptul ca, incepand cu 2010 salariile s-au diminuat cu 25%, eliminarea celui de-al 13-lea salariu si a primei de vacanta. De asemenea, printre motivele care i-au scos din casa se numara si problema pensiilor, dar si respectarea acordului privind cresterea salariului minim garantat, combaterea muncii la negru si a muncii la gri, reabilitarea unui dialog social responsbil, o reforma a sanatatii in beneficiul contribuabililor, combaterea fraudei si evaziunii fiscale, dar si crearea de locuri de munca si pastrarea celor existente prin aplicarea somajului tehnic.

"Eu sunt una dintre protestatarii care merge in Piata Unirii de 46 de zile. Am ales sa vine si la acest protest, pentru ca am impresia ca acolo in piata nu ne baga nimeni in seama. Pana acum am protestat pe seara, dar acum am decis sa iesim la lumina zile, poate reusim sa ne si facem auziti, sa ne ia cineva in seama asteptarile. Eu nu am niciun venit, iar banii pentru medicamentele de care am nevoie, nu am de unde sa-i am, si nici daca i-as avea nu cred ca as putea sa-mi cumpar aceste pastile, din moment ce toate sistemele: economie, sanatate, administratie, sunt la pamant. Actualul sistem bazat pe spionaj nu face altceva decat sa se izoleze in lumea lui, uitand de noi", a spus o clujeanca.

In cazul in care Guvernul nu se sesizeaza "suntem dispusi sa inaintam protestele la nivel national, ajungand chiar la Bucuresti", a spus Valer Suciu liderul de sindicat de la Primaria Cluj-Napoca.
 

Articol de Anca Baciu

Comentarii Facebook