Miercuri 24 Aprilie

Simularea Parlamentului European are loc la Cluj-Napoca

 

Societatea Studenţilor Europenişti te invită să îţi pui cravata de Europarlamentar! Cel mai mare proiect cu temă europenistică te invită la Cluj-Napoca în perioada 7-13 aprilie 2014! 

 

Simularea Parlamentului European (SimPE) este un proiect naţional aflat la cea de-a şasea ediţie ce îşi propune să familiarizeze tinerii elevi sau studenţi cu procesul decizional din cadrul Parlamentului European.

 

Proiectul este deschis tuturor celor care urmează studii universitare, nivel licenţă şi master, indiferent de universitatea în care studiază sau de specializarea urmată, dar şi elevilor de liceu care până în luna aprilie 2013 au împlinit vârsta de 18 ani. 

 

Tema abordată în acest an în cadrul SimPE este una ce oferă posibilitatea unor dezbateri aprinse și formarea unor opinii cât mai variate cu privire la viitorul Uniunii Europene şi anume: Rolul Uniunii Europene ca actor global.

 

De asemenea, prin participarea la SimPE, ți se vor deschide mai multe oportunități: 

 

- Vei avea posibilitatea să întâlneşti personalităţi din domeniul afacerilor europene; 

- Vei lua parte la sesiuni de dezbateri, de informare şi la multe alte evenimente; 

- Vei afla mai multe despre procesul de luare a deciziilor în cadrul Parlamentului European; 

- Vei câştiga o experienţă incontestabilă în participarea la dezvoltarea societăţii civile; 

- Vei experimenta viaţa de Europarlamentar alături de alţi 134 de participanţi! 

 

Simularea Parlamentului European se va desfăşura în perioada 7-13 aprilie 2014, în Cluj Napoca. 

 

Înscrierile au loc în perioada 3-17 martie 2014. Mai multe detalii AICI.

Comentarii Facebook