Duminica 28 Aprilie

Sensul giratoriu de pe DN 1, de la Tureni, e un pericol public. Poliția a tras un semnal de alarmă


Polițiștii au făcut un control la sensul giratoriu provizoriu de la Tureni, care face accesul pe șantierul drumul expres spre Autostrada Transilvania.

În zilele de 29 si 30 ianuarie a.c., polițiștii rutieri au acționat pe DN1 – E60, în zona localității Tureni, pentru verificarea modului în care s-a realizat implementarea avizului emis de autoritățile competente, referitor la amenajarea  sensului giratoriu provizoriu ce asigură accesul la șantierul destinat realizării conexiunii dintre Autostrada A3 și DN1.

Polițiștii au verificat semnalizarea rutieră din zonă, iar la fata locului au fost identificate anumite măsuri menite să conducă la creșterea nivelului de siguranță rutieră, motiv pentru care au dispus, în regim de urgență, implementarea acestora în scopul prevenirii producerii unor evenimente nedorite. 

Totodată, polițiștii au monitorizat traficul în zonă, cu scopul impunerii unei conduite responsabile conducătorilor auto în raport cu amenajările rutiere puse în aplicare. 

În acest context au fost constatate 24 de încălcări ale prevederilor O.U.G. 195/2002, dintre care 22 fiind pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Polițiștii recomandă atenție sporită și respectarea regulilor de circulație pentru o deplasare în condiții de siguranță! 

Zona menționată va fi în continuare monitorizată de echipajele rutiere pentru impunerea unei conduite prudente conducătorilor auto, cu scopul prevenirii evenimentelor rutiere.

Comentarii Facebook