Se SCHIMBĂ legislația rutieră de duminică! Ce este IMPORTANT să știți

 

Legislația rutieră se schimbă de duminică, iar amenzile vor fi drastice.

 

Printre noile schimbări se numără necesitatea transportului copiilor în scaune speciale sau cu centură, amenda pentru această abatere fiind între 360 de lei și 450 de lei, dar și 3 puncte de penalizare.

 

Până acum se cerea ca șoferul să transporte copilul până la trei ani într-un scaun special şi centură de siguranţă pentru cei de până la 12 ani, dar nu existau sancțiuni.

 

De asemenea, ”copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă”, se mai arată în Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 modificată printr-o ordonanţă publicată în Monitorul Oficial din 29 august.

 

Șoferii autovehicule trebuie să îi informeze pe pasageri cu privire la obligaţia legală de a purta centura de siguranță în timpul circulaţiei pe drumurile publice.

 

O altă prevedere este posibilitatea recoltării de probe biologice la locul accidentului de către personalul de la SMURD sau Ambulanţă.

 

Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanţei sau autospecialei aparţinând SMURD, care intervine la evenimentele în legătura cu traficul rutier, poate recolta probe biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau de prim ajutor, precum şi în situaţia în care persoana implicată într-un accident de circulaţie refuză transportul de urgenţă la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport”, mai prevede ordonanţa.

 

De asemenea, o persoană căreia i-a fost anulat permisul, dar s-a dovedit că este nevinovată își poate primi permisul înapoi fără a mai da examen. ”În situaţia în care anularea permisului de conducere nu a fost dispusă până la depunerea cererii de restituire de către titularul permisului de conducere, condamnat definitiv pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, în conditiile art. 4 din Codul penal, şeful serviciului rutier competent dispune restituirea acestuia, în baza documentului care atestă o astfel de situaţie", se mai precizează în actul normativ.

 

O altă modificare îi vizează pe studenții străini. Aceștia vor putea primi permisul de conducere în România numai dacă prezintă documente care să ateste că au studiat deja timp de şase luni în ţara noastră. Până acum documentele trebuiau să ateste că aceștia vor studia în România pe o perioadă de minim 6 luni.

Comentarii Facebook