Se depopulează Clujul? Cifrele arată un trend înspăimântător, natalitatea scade iar decesele cresc alarmant


Județul Cluj continuă să înregistreze un declin demografic îngrijorător. Datele provizorii publicate de Direcția Județeană de Statistică Cluj arată că, în luna martie 2025, numărul deceselor a depășit cu mult numărul nașterilor, rezultând un spor natural negativ semnificativ.

În martie s-au înregistrat 451 de nașteri în județ, cu 19 mai multe decât în luna februarie și cu 32 peste cifra din martie 2024. Este o creștere moderată, dar insuficientă pentru a contracara numărul mare de decese. Potrivit statisticii, 705 persoane au decedat în județul Cluj în luna martie, în creștere cu 51 față de februarie și cu 36 mai mult decât în martie anul trecut. Printre persoanele decedate s-au aflat și trei copii cu vârsta sub un an.

Rezultatul este un spor natural negativ de –254 de persoane. Cu alte cuvinte, în județul Cluj au murit de aproximativ 1,6 ori mai mulți oameni decât s-au născut în martie 2025.

Screenshot 2025-05-26 at 12.31.40.png

Pe plan civil, 188 de cupluri din județul Cluj s-au căsătorit în martie, în timp ce 50 de căsătorii au fost desfăcute legal, fie prin hotărâri judecătorești definitive, fie conform Legii nr. 202/2010 privind procedura divorțului administrativ.

Trendul demografic negativ nu este nou. De la începutul anului și până la finalul lunii martie, fiecare lună a înregistrat un spor natural negativ, în condițiile în care numărul deceselor a rămas constant ridicat, în timp ce numărul nașterilor a oscilat sub pragul de 500.

Statistica publicată este una provizorie, fiind realizată pe baza înregistrărilor oficiale din buletinele de naștere, deces, căsătorie și divorț. Datele vor putea suferi modificări ulterioare în urma completărilor sau corecțiilor aduse de Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC). Totuși, direcția generală a evoluției demografice rămâne clară.

Screenshot 2025-05-26 at 12.28.35.png

Deși Clujul este văzut ca un pol de atracție pentru tineri, datorită ofertei educaționale și economice, datele privind mișcarea naturală a populației indică o problemă structurală: natalitatea rămâne scăzută, iar mortalitatea ridicată. În lipsa unor politici publice eficiente pentru susținerea familiilor și a natalității, județul riscă să urmeze modelul altor zone din țară unde scăderea populației devine o realitate greu de inversat.

Comentarii Facebook