Joi 25 Februarie

Scriitorul Adrian Suciu va fi dat afara din Uniunea Scriitorilor, dupa ce a spus despre Manolescu ca este cel mai prost administrator al USR

Adrian Suciu, cunoscut clujenilor inca  din anii '90 de la CD Radio va fi exclus din Uniunea Scriitorilor dupa ce a scris un articol despre presedintele USR si alti scriitori romani.

 

Conducerea filialei de la Sibiu a fost revoltata si a decis sa ceara excluderea lui Adrian Suciu din  Uniune. Corespondenta dintre Adrian Suciu si Ion Radu Vacarescu, presedintele filialei Sibiu a USR, a fost publicata integral de catre Adrian Suciu pe blogul lui personal. 

 

 

 

Domnule Adrian Suciu,
am luat la cunostinta cu stupefactie de atacul dvs., pe blogul personal, la adresa USR, a domnului presedinte Nicolae Manolescu si a conducerii Uniunii. Va anunt oficial, deocamdata pe acest mail, ca Filiala Sibiu, prin Comitetul sau, dezavueaza cu toata taria afirmatiile dvs. la adresa celor de mai sus, considerindu-le minciuni si jigniri cum rar se poate vedea in lumea noastra de azi. Ati fost premiat de curind de Filiala Sibiu pentru o carte de poeme. E cea mai buna dovada ca vi s-a acordat atentia cuvenita. Raspunsul dvs. la acesta atentie este de neimaginat pentru un scriitor si un om pe care, pina azi, l-am apreciat si l-am invitat in urma cu cinci ani de a face parte din Filiala Sibiu a USR. Va anunt ca, in perioada urmatoare, Comitetul Filialei Sibiu a USR va propune Consiliului USR excluderea dvs. din USR, pentru incalcarea grava a Statului organizatiei noastre. In orice caz, din acest moment, va rog sa nu va mai considerati coleg cu noi in Filiala Sibiu a USR si, eventual, sa va dati demisia de onoare din Filiala noastra.


Ramas bun,

Ioan Radu Vacarescu, presedinte Filiala Sibiu a USR


Dle. Ioan Radu Vacarescu,
Nu am motive sa-mi demisia din Uniunea Scriitorilor din România, nu stiam ca Statutul Uniunii interzice dreptul la libera exprimare! Desigur, ca sa va usurez sarcina, nu o sa fac uz de dreptul la aparare, prevazut de Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania. Asa incat va invit sa-mi comunicati pe cale oficiala Decizia de excludere a mea din Uniunea Scriitorilor din Romania, urmand sa o pastrez in cutiuta cu amintiri personale, laolalta cu belciugele boilor de la bicicleta!


Cu mult respect si cu siguranta ca, in ciuda tonului d-voastra oficial, Nicolae Manolescu nu e vesnic in fruntea Uniunii Scriitorilor din Romania,

Adrian Suciu.

 

Domnule Adrian Suciu,

am luat la cunostinta, de pe blogul dvs., ca nu aveti intentia de a va da demisia din USR, in urma atacului dvs. mizerabil la adresa conducerii organizatiei si in urma reactiei Filialei Sibiu. Nici nu ma asteptam sa va dati demisia. Se pare ca la noi, in astfel de cazuri, de mult a disparut onoarea si responsabilitatea. Comitetul Filialei Sibiu a formulat un Comunicat oficial in acest caz, care va fi publicat pe siturile Uniunii si in mass-media, de unde veti afla exact ce anume se va intimpla in continuare in cazul dvs. Adica, e vorba de a inainta, din partea Filialei Sibiu, catre Comitetul Director al Uniunii, catre Consiliul acesteia si catre Comisia de Onoare si Demnitati a organizatiei, propunerea de excludere a dvs. din USR. Intre timp, luati Statutul Uniunii si studiati-l cu atentie, ceea ce n-ati facut pina acum. Pe de alta parte, nu mai deturnati cazul, previzibil si plictisitor, de altfel, spre o asa zisa ‘incalcare a dreptului la exprimare”, cum va exprimati pe acelasi blog personal. Cine v-a incalcat acest drept? Uniunea in nici un caz, astfel ca puteti scrie orice si oriunde ceea ce credeti. Aici e vorba despre altceva: in momentul in care esti membru al unei organizatii profesionale cum e USR este obligatoriu sa-i respecti Statutul si pe cei alesi sa-i conduca destinele. Chiar daca, asa cum scrieti pe acelasi blog personal, Nicolae Manolescu nu e vesnic in fruntea Uniunii. Aveti dreptate, domnule Suciu, nimeni nu e vesnic, nici presedintele Manolescu, nici cei din conducerea Uniunii, nici eu, aici la Sibiu.
Se pare ca la noi vesnica este numai mizeria morala si lipsa de rsponsabilitate. Ar fi bine sa publicati si acest mail pe blogul dvs., considerindu-l un modest drept la replica la cele afirmate de dvs. cu privire la o asa zisa “incalcare a dreptului la exprimare”.


Ioan Radu Vacarescu

 

 

Dle. Presedinte, dupa cum vedeti, dau curs sugestiei dvs. si public si aceasta scrisoare din partea dvs. pe blogul meu personal. Ma voi abtine sa comentez, considerand ca scrisoarea dvs. este suficient de elocventa pentru amandoua partile.

Adrian Suciu

 

Articolul de la care s-a pornit a fost cel legat de Nicolae Manolescu, presedintele USR. Il gasiti in varinata integrala mai jos.

 

"Fariseul Manolescu si sfertoautorii"

 

Nimic durabil nu se construieste pe minciuna. Literatura romana de azi, in latura ei oficiala, aceea de care tin parghiile administrative ale fondurilor publice si puterile iluzorii ale unor institutii inutile e jalnica. Ca unul care a trait cat sa fie constient in regimul comunist si a vazut in amandoua regimurile scriitori romani lingand dosurile puternicilor zilei pentru trei arginti, onoruri inutile si tinichele zornaitoare, am dreptul sa spun ca, pentru mine, diferenta intre o constiinta vie si o jigodie e limpede. Ca unul care nu doreste in literatura nimic, care nu datoreaza nimic nimanui si dispretuieste profund elasticitatea coloanelor vertebrale ale majoritatii colegilor de breasla, voi deschide gura si voi vorbi liber. Ca unul care este neinteresat de bunavointa mai marilor literaturii române, de burse si sinecuri, de cabale literare si de dispute de dugheana, voi spune ca imparatul e gol!

 

 

 

Literatura romana contemporana, in latura ei oficiala, e o minciuna. Prima minciuna e in chiar varful ei: de ani de zile, un întreg complex financiar, organizational si mediatic este pus în miscare în chip absolut inutil pentru a-l transforma pe Mircea Cartarescu intr-un  scriitor nobelizabil. Mircea Cartarescu este un mare scriitor si o spun ca unul fascinat de literatura lui. Dar nu va lua niciodata premiul Nobel pentru literatura, iar orbirea celor care nu pricep acest lucru este sublima daca n-ar fi vinovata, cata vreme fonduri publice imense raportate la saracia din literatura romana, de pilda prin Institutul Cultural Roman, sunt folosite pentru a promova in exterior literatura acestuia. Mircea Cartarescu e un mare scriitor, dar un individ atat de profund ratat ca si constiinta publica incat simtul ridicolului ar trebui sa-l impiedice a se mai manifesta ca atare.  Asta, inca, n-ar fi un pacat asa de mare. In spatele naivitatii sale funciare, insa, o intreaga armata de profitori, lichele, impostori, panglicari, curve obosite si geambasi literari constituie o curte de tip bizantin atat de intens preocupata sa conserve privilegii, sinecuri si relatii in dauna oricarei evolutii a literaturii romane incat Mircea Cartarescu, care nu va lua premiul Nobel, este si principalul obstacol in calea unui Nobel romanesc pentru literatura cata vreme curtea sa, in frunte cu nevasta, va fi buricul literaturii romane oficiale.

 

 

 

O feroce cabala a mediocrilor de functionarea careia Cartarescu se face vinovat doar prin naivitate, aneantizeaza orice competitie reala la adresa acestuia si permite o cariera literara internationala cu voie de la oficialitatile literaturii romane doar unor mediocritati care au facut pactul cu „sistemul ticalosit” si au acceptat sa-i reprezinte interesele. Institutul Cultural Român este, în acest moment, o institutie la fel de utila pentru prestigiul international al literaturii române ca si o frectie la papionul lui Horia-Roman Patapievici.

 

 

 

Aproape toate ierarhiile oficiale ale literaturii române contemporane sînt profund viciate de coruptie,majoritatea premiilor cu relevanta nationala se dau în urma unor negocieri de talcioc între critici, editori, scriitori si organizatori. Uneori, presedintii juriilor respective împart sumele de bani aferente premiilor respective cu scriitorii premiati. Alteori, criteriul dupa care se fac nominalizarile si premierile e sa nu se „supere” vreo editura importanta ca n-a fost la masa bogatilor iar Uniunea Scriitorilor a devenit o simpla bursa a trocurilor literare. O literatura în care una dintre cele mai bune carti de poezie ale ultimului deceniu, „Aerostate plîngînd” a lui Traian T. Cosovei e complet ignoratã de mai-marii literaturii pentru cã personajul le e neplãcut e un fals în acte publice. O literaturã în care cei mai puternici debutanþi ai ultimilor ani, Marius Stefan Aldea, Dan Herciu sau George Asztalos sînt trecuti cu vederea pentru ca sunt excentrici complexului editorial si mediatic specializat în crearea de mituri umflate cu pompa pe care sa le vîndã pulimii e o imposturã. O literaturã în care scriitori de talia Danei Banu, a Ancãi Mizumschi, a lui Eugen Suciu, a lui Viorel Muresan ori a lui Ion Chichere, ca sã dau doar cîteva nume din generatii diferite, sînt nebãgati în seamã de establishment e o literaturã de lãbari. As putea sã dau exemple în continuare, dar prefer sã rãmîn la acestea, în scop didactic. Oricum, o dezbatere realã si onestã asupra functionãrii mecanismelor succesului si promovãrii în literatura românã contemporanã nu va avea loc în curînd, cîtã vreme lichelele conduc, se autoreplicã si-si conservã privilegiile meschine – e acelasi lucru cu „reforma clasei politice”. La altã scarã, dar identic.

 

 

 

Astfel, literatura românã, în latura ei oficialã, seamãnã ca douã picãturi de apã cu viata publicã româneascã si nici n-ar fi putut fi altfel. Mizele luptei literare, însã, sînt rizibile. Dacã politicienii se luptã pentru acces la resurse, femele si putere, scriitorii se luptã pentru mize ridicole si glorii de carton. As putea glosa în continuare pe marginea acestui subiect dar prefer sã tac mai departe.

 

 

Pentru cã mai departe gãsim Uniunea Scriitorilor din România. Uniune de breaslã cum ar veni. Vorbesc din calitatea de membru al USR si premiat de douã ori cu premii ale acesteia, deci n-am altã frustrare decît aceea cã institutia asta e prost condusã. În fruntea USR îl gãsim pe Nicolae Manolescu, un individ care este cea mai limpede ilustrare a adevãrului cã niciun om nu trãieste pînã la moarte. În cazul lui Manolescu, acesta a încetat sã mai trãiascã, în sensul adagiului sus-mentionat, prin anii 90, de cînd s-a transformat într-o pernutã de înfipt acele decoratiilor, insignelor si tinichelelor. De fapt, pe Manolescu îl doare undeva de scriitorimea românã: plantat la Paris, într-un functiune decorativã, domnia-sa a delegat, practic, conducerea Uniunii unor nenea si unor tanti. Trecînd peste pierderea sediului USR, Casa Monteoru (în niºte procese în care e limpede cã cineva, nu stiu cine, a încasat spãgi babane pentru non-combat) Manolescu a patronat o dramaticã pierdere de statut a scriitorului român. Maestru al dezinformãrii si manipulãrii, pe care le practicã atît de abil încît eu unul îl bãnuiesc de participarea la stagii periodice de perfectionare, dintr-o pozitie activã si acoperitã, Nicolae Manolescu este cel mai prost administrator pe care l-a avut Uniunea Scriitorilor în ultimii douãzeci de ani. Fariseu si impostor, contestat virulent si pe bunã dreptate, Nicolae Manolescu se tine cu dintii de o functie de care îsi bate joc desi n-ar avea motive sã fie atît de încrîncenat în a reprezenta prost scriitorimea românã: rãmîne în istoria literaturii române ca cel mai bun produs al regimului comunist în materie de criticã literarã, nu cred cã are probleme financiare si nici pupincuristii din jurul domniei-sale nu meritã un sacrificiu atît de dramatic! Mai ales cã, lipsit de legitimitatea pe care o dã competenta, dl. Manolescu începe a se transforma, din dorinta de a-si salva gasca, într-un simplu instrument de propagandã politicã. Urît final pentru cineva cu pretentiile d-voastrã, dle. Presedinte!

 

 

 

 

Unul alt personaj detestabil ale literaturii române contemporane e geambasul literar. Atotstiutor si trend-setter, de obicei scriitor ratat si interesat nu de literaturã ci de propria lui statuie, geambasul literar român preseazã asupra oricui, mituieste în dreapta si în stînga, pupã mîni si cururi dacã e cazul, spalã pahare la chefurile celor puternici, are prieteni în lumea bunã si practicã machiaverlîcul de baltã. E prieten cu politicieni, ia bani de la Minister, de la Consiliul Judetean, de la Fundatii si Asociatii. În sine, n-ar fi nimic rãu în asta, lumea e plinã de personaje detestabile. Din nefericire, însã, geambasul literar român e persoanã cu influentã; orice scriitor care nu-i face temenele si nu-i ridicã osanale va fi marginalizat si considerat ciumat. La vîrful literaturii române, asa cum e ea acuma, nu rezista decît cei dispusi sa-si miroasã reciproc pîrturile si sosetele nespãlate prefãcîndu-se cã reprezintã o elitã valoricã. Din pricina geambasilor literaturii române, mari scriitori sînt trecuti cu vederea si aruncaþi în uitare! Cum ierarhiile oficiale sînt, în bunã mãsurã, rezultatul activitãþii acestor personaje sinistre, literatura românã e o glumã. Sigur, în tot acest complex mizerabil, chiar si statistic vorbind, aterizeazã si scriitori de calitate, doar atunci cînd acestia, din diverse pricini, nu mai pot fi ignorati. Simptomatic e cazul lui Ion Muresan,  care, dintr-un „marginal” al generatiei 80 a ajuns sã ameninte pozitia de lider a lui Mircea Cãrtãrescu. Dar nu ne intereseazã soarta lui Ion Muresan, ci soarta literaturii române.

 

 

 

Care, atîta vreme cît va rãmîne doar o anexã a intereselor actualilor diriguitori ai destinelor sale, va rãmîne o activitate de serã, menitã sã satisfacã orgoliile si interesele meschine ale unei întregi categorii de trepãdusi. Literatura românã oficialã este atît de departe de public ºi atît de ruptã de realitate încît numai naivii se pot mira cã, de cele mai multe ori, evenimentele literare oficiale sînt atît de plicticoase încît se scorojeste varul pe peretii sãlilor care le gãzduiesc. Ruptã de public, literatura românã oficialã e un fel de snobãrealã fãrã mizã, în care diversi sfertoautori se aflã în situatia de a pretinde cã fac revolutie cu voie de la Guvern si avangardã cu bani de la stat.

 

 

 

Comentarii Facebook