Scandalul incendiului din Florești ajunge la CNCD! Partida Romilor spune că vina a fost pusă pe o întreagă etnie, deși cauza stabilită e o priză defectă
Incendiul din Florești ajunge la CNCD. Partida Romilor reclamă declarațiile despre familiile mutate din Pata Rât: „o bombă cu ceas”
Asociația Partida Romilor Pro-Europa a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) din cauza mai multor declarații publice făcute pe internet după incendiul de la un bloc din Florești. Organizația consideră că aceste mesaje îi stigmatizează pe romi.
Petiția a fost depusă marți, 15 septembrie, iar mesajul public al asociației este semnat de Dragoș Roșianu. Organizația citează în document raportul de specialitate al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj. Potrivit acestuia, incendiul din 9 septembrie a pornit de la o priză defectă, prin efectul termic al curentului electric.
Asociația susține că, deși pompierii au indicat o defecțiune electrică, vina pentru incendiu a fost aruncată în spațiul public asupra unui întreg grup etnic.
CITEȘTE ȘI: OFICIAL. Cauza incendiului din Florești ce a distrus 16 apartamente, pornit din casa unei familii nevinovate mutate din Pata-Rât: DEFECȚIUNE TEHNICĂ!
Ce declarații au ajuns la CNCD
Petiția se referă la mai multe declarații publice despre romii relocați din Pata Rât. Asociația dă ca exemple afirmațiile despre „o bombă cu ceas”, propunerea de a folosi containere de locuit și alte mesaje pe care le consideră discriminatorii și de natură să afecteze demnitatea persoanelor de etnie romă.
„Nu contestăm dreptul nimănui la opinie sau la exprimarea unor nemulțumiri privind politicile publice. Însă libertatea de exprimare nu trebuie să devină un instrument pentru stigmatizarea unui întreg grup etnic”, transmite Asociația Partida Romilor Pro-Europa.
Organizația a cerut CNCD să analizeze faptele, să stabilească dacă declarațiile intră sub incidența legislației privind discriminarea și antițigănismul și, dacă găsește încălcări ale legii, să aplice măsurile prevăzute de lege.
Reprezentanții asociației spun că vor urmări procedura și că au încredere în instituțiile care trebuie să stabilească situația de fapt și eventualele responsabilități. Mesajul lor nu menționează dacă CNCD a înregistrat deja petiția sau când s-ar putea pronunța.
Incendiul care a afectat 16 apartamente
Focul a izbucnit pe 9 septembrie, într-un bloc de pe strada Eroilor din Florești, și a afectat 16 apartamente. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj (ZMC) a confirmat că incendiul a pornit dintr-un apartament aflat în proprietatea sa, unde locuia o familie mutată din Pata Rât prin proiectul Pata 2, în mai 2023. Potrivit ZMC, raportul ISU Cluj arată că focul a fost provocat de o defecțiune tehnică la instalația electrică, nu de o intervenție a chiriașilor.
După incendiu, ZMC a anunțat un audit tehnic al instalațiilor electrice din toate apartamentele pe care le administrează. Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a declarat că toate apartamentele afectate vor fi refăcute, iar locatarii vor avea cazare asigurată până se vor putea întoarce acasă
4 Comentarii