OFICIAL. Cauza incendiului din Florești ce a distrus 16 apartamente, pornit din casa unei familii nevinovate mutate din Pata-Rât: DEFECȚIUNE TEHNICĂ!
OFICIAL. Incendiul din Florești care a distrus 14 apartamente a pornit dintr-o locuință a unei familii mutate de la Pata Rât, care nu a avut, însă nicio vină. Aceștia au procedat exact cum au fost instruiți. Cauza reală: DEFECȚIUNE TEHNICĂ, nu intervenție neutorizată!
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj (ZMC) vine cu precizări după incendiul puternic produs în 9 septembrie 2026, într-un bloc de pe strada Eroilor din Florești, în urma căruia 16 apartamente au fost afectate.
ZMC confirmă că incendiul a pornit dintr-un apartament aflat în proprietatea asociației, în care locuia o familie mutată din Pata-Rât, prin proiectul Pata 2, în mai 2023.

Reprezentanții asociației subliniază însă că, potrivit raportului oficial al ISU Cluj, incendiul a avut drept cauză o defecțiune tehnică la instalația electrică și nu o intervenție necorespunzătoare a chiriașilor.
ZMC: Incendiul a pornit de la o defecțiune tehnică, probabil la o priză
„Conform raportului oficial emis de ISU Cluj, incendiul a pornit de la o defecțiune tehnică, respectiv un efect termic la un cablu electric, probabil la o priză, nefiind vorba despre o intervenție necorespunzătoare a chiriașilor asupra instalației”, au transmis reprezentanții ZMC pentru Știri de Cluj.
Pompierii au aflat de la ce a pornit incendiul devastator din Florești! 16 apartamente făcute scrum: Multiple familii fără casă - Ştiri de Cluj
Precizarea vine după ce, imediat după producerea incendiului, primele informații neoficiale indicau drept posibilă cauză o instalație electrică improvizată. Cercetarea efectuată ulterior de pompieri a stabilit că focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic al curentului electric, în urma unei defecțiuni la o priză.
Potrivit ZMC, familia care locuia în apartamentul de la care a pornit focul a respectat procedurile de urgență pentru care fusese instruită la preluarea locuinței: chiriașii au sunat la 112 și s-au autoevacuat.
Întâlnire astăzi între ZMC, Primăria Florești și constructorul blocului
O întâlnire între reprezentanții ZMC, ai Primăriei Florești și ai constructorului blocului este programată chiar pentru joi, 17 septembrie, pentru stabilirea pașilor necesari remedierii situației.
ZMC precizează că, în calitate de proprietar al apartamentului de unde a pornit incendiul, colaborează încă din 9 septembrie cu autoritățile pentru evaluarea pagubelor și identificarea soluțiilor legale pentru repararea acestora.
În urma discuțiilor cu Primăria Florești, administrația locală va asigura cazarea temporară și sprijinul necesar vecinilor afectați până la refacerea imobilului, în timp ce ZMC se ocupă de asistența și relocarea propriilor chiriași.
Asociația anunță și că va fi stabilit, împreună cu Primăria Florești și ceilalți actori implicați, un mecanism pentru acoperirea tuturor pagubelor rezultate în urma incendiului.
Toate instalațiile electrice din cele 123 de apartamente ale ZMC vor fi verificate suplimentar
Incidentul determină ZMC să facă verificări suplimentare în întregul său fond locativ. Asociația anunță un audit tehnic al instalațiilor electrice din toate apartamentele pe care le gestionează, suplimentar față de verificările tehnice periodice obligatorii.
De asemenea, persoanele din imobil afectate de incendiu vor putea beneficia, la cerere, de consiliere psihologică.
Chiriașii ZMC vor participa la sesiuni suplimentare de instruire privind normele de siguranță și prevenirea incendiilor, iar asociația intenționează să încheie protocoale cu administrațiile locale pentru ca intervențiile în situații de urgență să fie mai eficiente.
Incendiul din Florești a afectat 16 apartamente
Incendiul a izbucnit în 9 septembrie, într-un apartament al blocului de pe strada Eroilor din Florești. Apelul la 112 a fost făcut la ora 13.33, iar primul echipaj de pompieri a ajuns la fața locului șapte minute mai târziu. Până atunci, flăcările se extinseseră la mai multe locuințe și la acoperiș.
Focul a cuprins patru apartamente și aproximativ 400 de metri pătrați din acoperiș. În total, potrivit informațiilor comunicate după incident, 16 apartamente au fost afectate, unele dintre ele inclusiv de fum și de apa folosită pentru stingerea incendiului.
Aproximativ 20 de persoane s-au autoevacuat, iar o persoană a fost scoasă din bloc de pompieri. Nu au existat victime, însă șapte persoane au prezentat simptome specifice atacului de panică, iar o femeie de aproximativ 60 de ani a fost transportată la spital pentru investigații.
Apartamentul ZMC era ocupat de o familie relocată prin proiectul Pata 2
Familia care locuia în apartamentul de unde a pornit incendiul fusese mutată în Florești în mai 2023, prin proiectul Pata 2, parte a programelor de desegregare a comunității din Pata-Rât.
Potrivit ZMC, prin proiectele derulate până acum, peste 550 de persoane au fost mutate în 123 de apartamente gestionate de asociație. Locuințele au fost achiziționate inițial prin Granturi Norvegiene și ulterior din fonduri locale și au statut de locuințe cu caracter social.
Beneficiarii au contracte de închiriere și își achită lunar chiria și utilitățile, iar accesul la aceste locuințe este condiționat de existența unor surse legale de venit.
ZMC precizează că persoanele relocate beneficiază și de sprijinul unei echipe multidisciplinare formate din psihologi, asistenți sociali și facilitatori.
„Prin proiectele implementate de ZMC pentru desegregarea comunității din Pata-Rât, peste 550 de persoane au fost mutate în condiții de locuire decente, în 123 de apartamente gestionate de asociație, achiziționate inițial prin Granturi Norvegiene și, ulterior, din fonduri locale. Aceste spații au statut de locuințe cu caracter social, iar beneficiarii semnează contracte de închiriere, plătindu-și lunar chiria și utilitățile. Accesul la aceste locuințe este strict condiționat de existența unor surse de venit legale.
Odată mutați, locatarii sunt asistați constant de o echipă multidisciplinară (psihologi, asistenți sociali, facilitatori). Concret, familia din cazul de față a fost susținută prin asistență psihosocială, comunitară și financiară, constant, de ZMC pentru a se reintegra social. Nu putem detalia public sprijinul furnizat, din motive care țin de confidențialitatea procesului de oferire de servicii sociale.
Amintim că procesul de desegregare de la Pata-Rât, cu toată metodologia sa, realizată pe baze științifice, cu sprijinul Universității Babeș-Bolyai, beneficiază de o largă recunoaștere internațională ca bună practică. Cel mai recent exemplu este includerea sa în raportul OCDE privind soluțiile pentru creșterea incluzivă a orașelor, din iunie a.c”, a declarat Bogdan Stanciu, manager comunicare ZMC.
Asociația a reacționat și la comentariile apărute în spațiul public după incendiu, condamnând mesajele care asociază incidentul cu originea etnică sau situația socială a locatarilor.
„Din păcate, astfel de evenimente tragice se întâmplă în mod frecvent, fără legătură cu contextul social și originea etnică a locatarilor. Condamnăm ferm derapajele recente din spațiul public, instigarea la ură pe criterii etnice, acestea contravenind flagrant atât legislației, cât și valorilor europene asumate de România. Un astfel de narativ este fals, nu face decât să fracționeze profund comunitatea, să distrugă coeziunea socială și să ne ducă cu un pas în spate în parcursul nostru democratic, subminând fundamentele unei societăți bazate pe respect, egalitate și stat de drept. Siguranța și bunăstarea tuturor membrilor comunității rămân prioritățile noastre absolute. ZMC continuă să ofere sprijin necondiționat familiilor afectate pentru a depăși cât mai rapid acest moment dificil”, au mai transmis reprezentanții ZMC.

3 Comentarii