Scandal nesfârșit între proprietarii vechi și noi pentru parcările din curtea unui bloc din Cluj: „S-au făcut stăpâni pe curte. Ești nou? Adio, parcare!”

Scandal nesfârșit între proprietarii vechi, pe de-o parte și cei noi și chiriași, pe de altă parte, pentru parcările unui bloc din Cluj-Napoca: Locurile de parcare împărțite după ce vechime ai în bloc – cine este nou, rămâne fără parcare!

Un conflict de lungă durată între locatarii vechi, pe de-o parte și cei noi și chiriași, pe de altă parte, trenează într-o curte interioară a unui bloc situat în apropierea Gării din Cluj-Napoca. Tensiunile au izbucnit pe tema locurilor de parcare, iar unii proprietari acuză că un grup restrâns ar controla informal accesul la parcările din zonă, în timp ce noii locatari și chiriașii sunt practic excluși.

Un locatar susține că asociația ar fi purtat discuții și cu reprezentanți ai Primăriei Cluj-Napoca și că li s-a transmis să facă un regulament despre cum să fie folosite parcările din curtea blocului. „Se creează un fel de stat în stat. Chiriașii sunt considerați de categoria a doua și nu li se permite să parcheze deloc, iar noii proprietari trebuie să accepte regulile impuse de cei vechi. Este o nedreptate evidentă”, explică clujeanul.

Conflictul nu este doar administrativ, ci și social. Locatarii vechi susțin că au dreptul să stabilească reguli de folosire a parcărilor, invocând vechimea proprietății și implicarea lor în comunitate. În schimb, noii proprietari și chiriașii spun că spațiul respectiv nu este privat și că orice încercare de restricționare a accesului contravine legilor care guvernează domeniul public.

„Spațiul, din câte am înțeles, aparține departamentului de spații verzi al primăriei, iar deciziile ar trebui să fie luate prin consensul majorității locatarilor, nu de un grup restrâns care se consideră stăpân peste curte”, adaugă clujeanul.

Tensiunile au atins un punct critic, iar asociația de locatari a convocat pentru azi o ședință pentru a discuta repartizarea locurilor de parcare. Locatarii se tem, pe baza tuturor discuțiilor avute anterior, că distribuirea nu se face pe baza principiului egalității, ci pe criterii subiective, cum ar fi vechimea proprietății. „Și le-au împărțit pe prietenii. Dacă ești nou în bloc? Adio parcare!”, se plânge unul dintre locatarii afectați.

convocator.png

În absența unei reglementări clare, situația riscă să escaladeze. Chiriașii se simt discriminați, iar proprietarii noi sunt nevoiți să se supună unor reguli impuse arbitrar. Mai mult, conflictul ridică întrebări legale importante privind spațiile publice, restricționarea accesului fără o bază legală solidă poate fi considerată abuzivă.

Redacția Știri de Cluj a consultat extrasul de carte funciară al terenului, care arată că spațiul este proprietatea Statului Român, administrat de autoritățile locale. În document este menționat și un drept de servitute de trecere, ceea ce garantează accesul mai multor persoane și contrazice ideea că doar un grup restrâns de proprietari ar putea decide cine parchează.

image.png

Experții în legislația spațiilor publice atrag atenția că astfel de conflicte nu sunt rare în orașele mari, unde parcările și curțile blocurilor devin adesea obiectul disputelor dintre locatari vechi și noi. Problema principală este lipsa de reglementare clară și transparență în administrarea spațiilor comune. În lipsa unui cadru legal, apar abuzuri și tensiuni sociale.

Pe măsură ce situația se complică, rămâne de văzut dacă autoritățile locale vor interveni pentru a restabili ordinea și echitatea sau dacă „parcările pe viață” pentru un grup restrâns de proprietari vor deveni o realitate în curtea blocului. Până atunci, tensiunile continuă să crească, iar fiecare zi fără o decizie clară adâncește frustrarea noilor locatari și a chiriașilor.


Comentarii Facebook