Miercuri 24 Aprilie

Scandal la Club Litoral din centrul Clujului! Alte două persoane au fost reținute

 

Alte două persoane împlicate într-un scandal dintr-un local public din centrul Clujului au fost reținute de polițiști.

 

Bătaia între nouă persoane s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2.30. Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de reprezentantul unui local public, după ce un grup de aproximativ 9 persoane, bărbaţi şi femei, pe fondul consumului de alcool, ar fi produs distrugeri în interiorul localului. 

 

Poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi linistii publice, folosirea fără drept de obiecte periculoase şi distrugere.

 

Două persoane au fost reținute pe loc.

 

Pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs, în 5 aprilie, scadalul au fost extinse cercetările faţă de alte patru persoane (doi bărbaţi, o femeie şi o minoră de 15 ani). 

 

În baza probatoriului administrat, s-a dispus reținerea pentru 24 ore a alte două persoane, un bărbat  și o femeie.

 

În total sunt cercetate penal 7 persoane. 

 

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs faptele, precum şi pentru luarea măsurilor legale faţă de persoanele implicate, pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi linistii publice, folosirea fără drept de obiecte periculoase şi distrugere.

 

Scandalul s-a produs la clubul Litoral, situat în centrul Clujului. ”Doresc sa va informez ca in imobilul unde functioneaza clubul The Shelter, mai functioneaza inca un local, numit Club Litoral. ”Scandalul” a avut loc in respectivul local, dar din cauza faptului ca impartim aceeasi cale de acces, probabil, s-a creat aceasta confuzie”, a precizat Tudor Ciotlaus, reprezentantul clubului The Shelter.

Comentarii Facebook