Săptămâna altfel, în stil clujean: Mii de elevi au descoperit poveștile ascunse ale orașului, de la Muzeul de Artă la Castelul Bánffy din Răscruci
Peste 3.100 de elevi clujeni, în tururi culturale și educative organizate de Consiliul Județean Cluj
Clujul a fost, timp de o săptămână, un adevărat laborator al curiozității pentru elevi. În perioada 20–25 octombrie 2025, peste 3.100 de copii și tineri din școlile județului au participat la activități culturale, tururi ghidate și vizite educative organizate în cadrul programului „Școala Altfel”, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj și al instituțiilor de cultură aflate în subordinea sa.
Programul „Județul Cluj – istorie, cultură, civilizație, turism”, derulat de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj, i-a purtat pe elevi prin locuri emblematice din centrul orașului.
Au fost organizate 11 tururi ghidate, la care au participat aproximativ 300 de elevi din cinci școli clujene, dar și prezentări tematice în clase pentru alți 150 de copii. Participanții au aflat povești despre clădiri istorice, au vizionat materiale de promovare turistică și s-au întrecut în concursuri cu premii simbolice.
Activitățile s-au extins și la Muzeul de Artă, unde aproape 700 de elevi au participat la ghidaje și ateliere de mediere culturală, redescoperind lucrări și povești despre artiști importanți.
Totodată, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a atras aproape 1.000 de elevi. Jumătate dintre ei au explorat expozițiile din sediul central, iar ceilalți au ales plimbarea în aer liber prin Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”, unde au fost ghidați de specialiști. Nici Muzeul Apei al Companiei de Apă „Someș” nu a fost ocolit. Circa 320 de elevi din Cluj și Alba au descoperit aici traseul fascinant al apei, de la nori până la robinet.
Castelul Bánffy din Răscruci, noua atracție pentru elevi
Unul dintre punctele cele mai vizitate a fost Castelul Bánffy din Răscruci, recent restaurat, unde peste 750 de elevi din Cluj, Maramureș, Mureș și București au participat la activități interactive. Copiii au aflat istoria familiei Bánffy, s-au bucurat de plimbări prin parcul castelului și au vizitat Centrul de Descoperire Rurală, parte integrantă a complexului cultural.
Reprezentanții Consiliului Județean Cluj transmit că astfel de acțiuni sunt esențiale pentru a aduce elevii mai aproape de patrimoniul cultural local. Programul va continua și în anii următori, cu activități dedicate promovării valorilor clujene.
0 Comentarii