S-a urcat beat criță la volan, a făcut accident și a fugit


Marți seara, în jurul orei 23:30, un bărbat a anunțat poliția că a fost implicat într-un accident rutier și că șoferul celuilalt vehicul a părăsit locul accidentului.

Bărbatul era beat

Polițiștii au găsit mașina, în localitatea Băișoara, la volanul căreia se afla un bărbat de 35 de ani.

Deoarece acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație în valoare de 1.82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. În cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, a transmis IPJ Cluj.


Comentarii Facebook