Razie pentru a-i prinde pe chiulangii, la Cluj. Câți elevi au fost depistați într-o singură zi



Polițiștii clujeni, din cadrul Secției 2, au efectuat o serie de controale în zona unităților de învățământ, pentru a prinde elevii care chiulesc de la ore.

Au fost desfăşurate activităţi pentru combaterea absenteismului şcolar, fiind efectuate controale în localurile publice aflate în apropierea unităţilor de învăţământ”, informează IPJ Cluj.

Astfel, au fost depistaţi 4 elevi care absentau de la cursuri, aceştia fiind îndrumaţi către unităţile de învăţământ, fiind realizate informări cu privire la cele constatate.

La acţiune au participat şi poliţişti locali.

Comentarii Facebook