Razie în trafic la Cluj-Napoca! Nici pietonii nu au scăpat de amenzi



Polițiștii clujeni au efectuat, luni, o serie de controale în trafic, pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, s-a acţionat, cu precădere, în zona centrală a municipiului şi pe străzile Fabricii, Bulevardul Muncii, Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Frunzişului şi Calea Turzii.

Conform IPJ CLuj, poliţiştii au constatat două infracţiuni rutiere. Acestea se referă la conducerea unui autovehicul cu dreptul de a conduce suspendat, respectiv conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Pentru abaterile contravenţionale constatate, s-au aplicat 52 de sancţiuni, în valoare de peste 8.000 de lei.

De asemenea, în cadrul acţiunii, 11 pietoni au fost sancţionaţi după ce au fost depistaţi traversând prin locuri nepermise

Totodată, au fost aplicate sancţiuni pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii fără sistem ,,mâini libere”, opriri/staţionări neregulamentare, neacordare de prioritate pietonilor, nerespectarea culorii roşii a semaforului.

Ca măsuri complementare, au fost reţinute 7 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.

Comentarii Facebook