Razie de noapte la Cluj-Napoca. Câte amenzi au fost aplicate în două ore


Polițiștii clujeni au desfășurat, azi-noapte, o razie de amploare pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, în noaptea de 29/30 mai a.c., în intervalul orar 23.00 - 01.00, a fost organizată o acţiune punctuală la care au participat polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Formațiunile de Siguranță Publică și Patrulare și Rutieră, având ca scop menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea, descoperirea și combaterea  faptelor de natură contravențională și infracțională la regimul rutier.

Polițiștii rutieri au acţionat cu precădere în zona străzilor Horea, Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Calea Turzii, Bulevardul Nicolae Titulescu, Bulevardul 1 Decembrie 1918, Calea Mănăștur, Calea Florești, Piața Gării.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 56 de persoane și au fost controlate 27 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale. S-a constatat abateri de la prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și a OUG 97/2005 privind regimul domicilierii.

Totodată, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare și un permis de conducere, fiind constatată o infracțiune rutieră (conducere sub influența alcoolului).


Comentarii Facebook