Razie de noapte în Cluj: Baruri închise, șoferi amendați și amenzi de mii de lei într-o acțiune-fulger a Poliției, ANAF și Protecției Consumatorilor
Polițiștii municipali, alături de reprezentanți ai ANAF și Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Cluj, au desfășurat o acțiune de amploare în oraș, în noaptea de 19 pe 20 iulie
Aceștia au vizat în special zonele cunoscute pentru activități comerciale și circulație intensă. Scopul a fost verificarea legalității și prevenirea comportamentelor agresive.
Acțiunea, desfășurată între orele 21:00 și 01:00, a scos în teren forțe din structurile de ordine publică și rutieră, dar și inspectori antifraudă și un comisar de la Protecția Consumatorilor. Turda a fost, pentru câteva ore, sub o supraveghere atentă, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Polițiștii au legitimat 66 de persoane și au controlat 57 de autovehicule, aplicând un total de 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 13.000 de lei. De asemenea, au fost efectuate 27 de testări cu aparatul etilotest, iar un șofer a rămas fără permis din cauza comportamentului agresiv în trafic.
Pe lângă verificările în trafic, două societăți comerciale care desfășurau activități de tip bar au fost luate la control. Una dintre ele a fost sancționată cu măsura de oprire temporară a activității, iar cealaltă s-a ales cu sancțiuni multiple după ce neregulile au fost descoperite de inspectorii antifraudă și Protecția Consumatorilor.
Inspectorii ANAF au aplicat o amendă de 2.000 de lei și au dispus confiscarea sumei de bani nedeclarate în cazul unei societăți, iar în cazul celeilalte unități comerciale au aplicat o amendă de 12.000 de lei, la care s-a adăugat și confiscarea unor sume suplimentare.
Reprezentanții Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Cluj nu au fost mai indulgenți: au aplicat o amendă drastică de 33.000 de lei și au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor identificate.
„Acțiunile Poliției Municipiului Turda vor continua și în perioada următoare, în vederea menținerii ordinii publice și aplicării legii.”, au transmis autoritățile.
0 Comentarii