Razie de amploare în trafic la Cluj, pentru a-i depista pe șoferii beți la volan. Câți șoferi s-au ales cu dosar penal



Polițiștii clujeni au efectuat, în seara de 17 spre 18 octombrie, razii în traficul rutier cu ocazia evenimentului oaptea Europeană Fără Alcool.

Evenimentul se desfășoadă din anul 1995, la nivel european, în a treia săptămână a lunii octombrie, în cadrul căruia sunt incluse 28 ţări, printre care, pentru a opta oară, şi România.

Astfel, au fost verificați peste 150 de conducători auto, aceștia fiind informaţi cu privire la riscurile pe care le implică consumul de alcool. În cadrul acțiunii, au fost constatate contravenții la regimul rutier, precum și infracțiuni. De exemplu, doar pe raza municipiului Cluj-Napoca, au fost depistați trei conducători auto sub influența alcoolului. Aceștia au fost sancționați contravențional conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere le-a fost reținut.

De asemenea, polițiștii au întocmit trei dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de Codul penal.

De exemplu, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Secția 6 Poliție au identificat un conducător auto sub influența alcoolului. Bărbatul de 47 de ani, din județul Mureș, a fost depistat conducând pe strada Calea Turzii din municipiu.

Un alt conducător auto, aflat sub influența alcoolului, a fost identificat de polițiștii din cadrul Secției 4 Rurală Câmpia Turzii. Bărbatul de 53 de ani, din comuna Tritenii de Jos, a fost implicat și într-un accident rutier soldat cu pagube materiale. Astfel, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității de domiciliu, a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în coliziune cu două autovehicule parcate.

Comentarii Facebook