RAPORTUL ACCIDENTULUI AVIATIC din APUSENI

 

Comisia care a investigat accidentul aviatic din Munții Apuseni a emis un raport al incidentului din luna ianuarie 2014. 

 

În acel accident au murit Adrian Iovan şi studenta Aura Ion. Motoarele au fost cercetate de specialişti din Statele Unite, iar rezultatul a arătat că acestea funcţionau în parametri optimi.

 

Investigatorul Eugen Suciu a spus că aeronava nu a reuşit să ajungă la înălţimea necesară, iar problemele de givraj explică motivul pentru care aeronava nu a putut urca până la altitudinea de 11.000 de picioare, scrie realitatea.net.

 

Singura persoană care are toate datele şi este îndreptăţită şi legal să ia decizii este comandantul de echipaj. Când ia decizia să coboare într-un spaţiu necontrolat, de clasă G, îşi asumă întreaga responsabilitate a zborului. Diferenţa este uriaşă între zborul între un spaţiu controlat, de clasă C, şi unul necontrolat, de clasă G”, a explicat Suciu. 

 

Nu putem spune că a fost o eroare de pilotaj, pentru că am spune că este vorba despre o eroare a tehnicii de pilotaj. Putem spune că ne confruntăm cu o eroare a managementului. Dacă nu ne confruntam cu givrajul la nivelul motoarelor, nu am fi avut un astfel de accident”, a mai spus investigatorul. 

 

Givrajul a afectat capacitatea carburatoarelor motoarelor. ”Pe parcursul acestui zbor, aeronava s-a confruntat cu un givraj nu la nivelul structurii, ci la nivelul carburatoarelor motoarelor, ceea ce nu a permis aeronavei să atingă altitudinea de 11.000 de picioare”, a subliniat Suciu.

 

Conform datelor pe care le-am colectat, a reieşit că la momentul traversării Carpaţilor Meridionali aeronava s-a confruntat cu un givraj de nivel mediu, astfel încât sistemul de degivrare a putut face faţă cât de cât”, a mai adăugat Eugen Suciu.

 

Givrajul este un fenomen meteorologic periculos, ”având ca efect generarea unui strat de gheaţă în interiorul carburatorului, strat care împiedică alimentarea cu carburant a motorului şi care generează, în cele din urmă, oprirea acestuia. Fenomenul este favorizat de faptul că, la motoarele prevăzute cu carburator, amestecul aer-benzină se formează într-o zonă de depresiune (difuzor) si, în condiţii de umiditate atmosferică ridicată si temperaturi relativ scăzute ale carburantului (0-15ï??C), are loc îngheţarea, pe pereţii difuzorului, a vaporilor de apă prezenţi în aerul de admisie”.

 

INTERVIU cu EROUL care a găsit avionul prăbuşit la Cluj fără mijloace moderne, într-o oră şi jumătate

Comentarii Facebook