Razie a polițiștilor clujeni! Au dat zeci de amenzi în doar câteva ore


Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale, miercuri, la Câmpia Turzii, pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, a comerţului ilicit, precum şi a abaterilor rutiere.

La data de 4 martie a.c., între orele 09:00-13:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii şi Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii au desfăşurat pe raza de competenţă o acţiune cu efective mărite pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite”, anunță reprezentanții IPJ Cluj.


În cadrul acţiunii, au fost verificate 26 de persoane fizice autorizate care au ca obiect de activitate comerţul cu produse alimentare şi industriale. De asemenea, peste 45 de conducători auto au fost controlati de către poliţiştii rutieri.

Au fost constatate abateri la Legea 61/1991privind ordinea şi liniştea publică, la Legea 12/1990 privind privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, precum şi la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, fiind aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 5.000 de lei.

Comentarii Facebook