Proiectul Tarnița - Lăpuștești ar putea fi în sfârșit realizat, după nenumărate eșecuri. Au fost depuse 13 oferte pentru realizarea centralei


Proiectul Tarnița - Lăpuștești, cu o vechime de circa 50 de ani a fost readus în prim plan de ministrul energiei Sebastian Burduja. Pentru proiectul care datează încă de pe vremea lui Ceaușescu, s-ar fi cheltuit până acum peste 5 milioane de euro pe studii, informează Hotnews.

Astfel, ministrul a anunțat că zilele trecute s-a încheiat consultarea de piaţă pentru centrala hidroelectrică Tarniţa – Lăpuşteşti şi se va trece la licitaţia pentru studiul de fezabilitate.

,,Noi vești pentru Tarnița – Lăpuștești. S-a încheiat consultarea de piață, trecem la licitația pentru studiul de fezabilitate. Pentru anunțul lansat pe 1 august de SAPE SA, pentru etapa de cercetare de piață, pentru stabilirea valorii estimate, respectiv a prețului estimativ pentru fiecare fază de proiect solicitată, durata de realizare a celor două etape, documentele necesare, identificarea prestatorilor cu experiență, a existat interes internațional.”, a transmis oficialul.

Mai mult, acesta anunță că până acum au fost depuse 13 oferte pentru proiect  iar companii din Coreea de Sud, Spania și Germania și-au exprimat interesul. 

Comentarii Facebook