Profesorul clujean Adrian Papahagi dă de pământ cu marii idoli ai creștinilor fără discernământ: „Vai de sufletele lor și de creierele voastre”


Profesorul clujean Adrian Papahagi dă de pământ cu marii idoli ai creștinilor fără discernământ, apărători ai familiei tradiționale. 

Mai exact, el vorbește despre Donald Trump, Elon Musk și Vladimir Putin, „modele” false pentru creștinii care cad în manipularea lor. 

Marii idoli ai creștinilor noștri fără discernământ, apărători ai familiei tradiționale: 

  • un moș narcisic trecut prin trei neveste și numai el știe câte prostituate sau actrițe porno plătite să tacă și minore violate la petrecerile lui Epstein, cu un lung track record de depravare; 
  • un homo (ca mulți racolați de servicii), căsătorit în scop electoral, fiindcă nu dă bine să candidezi la funcții înalte dacă n-ai și soție în poză (care soție nu e scoasă în lume niciodată);
  • un kaghebist care, pe lângă babușka oficială, de care între timp a divorțat, avea un mic harem cu amante (gimnaste, cântărețe), de la care are diverși copii secreți, și care își trimite hoarda de sălbatici să fure copii, să violeze femei, să ucidă bărbați;
  • un dement căsătorit de vreo patru ori, care și-a produs armata de copii prin inseminare articificială, și le pune nume creștinești, precum X Æ A-XII”, a transmis Papahagi.  

CITEȘTE ȘI: Profesorul clujean Adrian Papahagi știe cum Ilie Bolojan și Nicușor Dan pot intra în istorie: „Ar putea derusifica statul român”

De asemenea, el a mai precizat că nu vrea să amintească de altă „elită”, pătată, care propovăduiește creștinismul, iar ceea ce fac este strigător la cer. 

„De unii predicatori putred de bogați, dovediți ca prădători sexuali, sau de foști episcopi pederaști și pedofili, apărați de alți episcopi chiar și după condamnări definitive, nu mai pomenesc. 

Ăștia vă sunt "conservatorii", ipocriților! Taina fărădelegii și urâciunea pustiirii, vai de sufletele lor și de creierele voastre”, a conchis Papahagi. 


Comentarii Facebook