Miercuri 17 Aprilie

Primarul Emil Boc recunoaște că drumul Lombului s-a finalizat cu greu, în 8 ani


Primarul Emil Boc a recunoscut că drumul Lombului a fost finalizat cu greu, în 8 ani, dar că e bine că a fost finalizat. 

Am avut probleme de-a lungul timpu cu alunecările de teren specifice acestei zone Ardealului. Toate marile proiecte, spre exemplu Centura Vâlcele - Apahida, au apărut probleme neașteptate legate de configurația terenului. La fel avem și în Borhanci, la fel avem și în Lomb, pentru că în Cluj oriunde înțepi într-un deal începe să curgă la vale și ai nevoie de lucrări de consolidare, pentru a fi trainice lucrările. La fel a fost și cu drumul din Lomb, dar va fi gata până la finalul anului și vom avea o lucrare de calitate, care va deschide o nouă perspectivă majoră de dezvoltare a Lombului, atât ca și cartier, dar și ca loc de dezvoltare a unor mari proiecte de investiții în ceea înseamnă tehnologia cunoașterii. 

Vom avea un proiect de a realiza un campus științific acolo. Vom oferi UBB Cluj 6 hectare pentru a realiza o platformă integrată de cercetare. 

Acolo mai avem un centru de dezvoltare a afacerilor și unul de industrii creative. Cu greu, dar până la urmă se finalizează”, a declarat primarul Emil Boc, la TVR Cluj.

Filmare aeriană cu Drumul Lombului, unul dintre marile proiecte EȘUATE ale Primăriei Cluj-Napoca - VIDEO

Comentarii Facebook