Primăria Cluj-Napoca reacționează după ce Știri de Cluj a vorbit despre starea deplorabilă a străzii Huedinului: Când vor începe lucrările la stradă

Nemulțumirile legate de infrastructura din Cluj-Napoca continuă să iasă la suprafață. De această dată, atenția a fost atrasă de starea deplorabilă a străzii Huedinului, o zonă rezidențială despre care locuitorii spun că a fost ignorată ani la rând. O clujeancă a postat recent pe un grup de Facebook imagini și descrieri care evidențiau denivelările, gropile și praful sufocant.

„Ca după bombardament”: condiții inacceptabile pentru locuitori

Mesajul clujencei vorbește despre o stradă greu de folosit zi de zi, unde fiecare pas poate fi o provocare. În zilele uscate, praful afectează direct sănătatea locuitorilor, iar în perioadele ploioase, noroiul face circulația aproape imposibilă. Locuitorii semnalează că, deși au cedat teren către Primărie pentru modernizarea drumului, nu au primit nimic înapoi de zece ani - nici asfalt, nici un drum practicabil.

CITEȘTE ȘI: FOTO/VIDEO. Stradă „ca după bombardament”: Clujenii îi cer explicații lui Emil Boc după 10 ani de promisiuni. „Clujul nu e doar centrul!

Nemulțumirea se adâncește și din cauza creșterii impozitelor locale, în timp ce condițiile de trai rămân sub nivelul minim acceptabil. „Plătim mai mult pentru… ce anume?” - se întreabă clujenii, cerând autorităților respect și soluții reale.

Răspunsul oficial al Primăriei Cluj-Napoca: lucrările vor începe în 2026 și se vor încheia în 2027

Purtătoarea de cuvânt a Primăriei, Iulia Perșa, a explicat pentru Știri de Cluj faptul că strada Huedinului face parte din drumul de legătură 23 al centurii metropolitane. „Suntem în etapa de licitație pentru rețele, exproprieri și întocmire DTAC în vederea obținerii autorizației de construire. Estimăm că vom începe lucrările în a doua parte a anului curent și le vom încheia în cursul anului 2027.”, a declarat Perșa.

Aceasta a precizat că pașii de proiectare și obținere a autorizațiilor sunt necesari pentru ca modernizarea să fie conformă normelor legale și tehnice, dar că tot procesul a fost gândit pentru a asigura un drum sigur și durabil pentru comunitate.

Comentarii Facebook