Primăria Cluj-Napoca cumpără imobilele de pe Calea Mănăștur și lărgește strada

 

Primarul Emil Boc a anunțat că Primăria Cluj-Napoca va cumpăra imobilele din zona Fabricii de Bere și va lărgi Calea Mănăștur și Calea Moților.

 

Și pe banda dedicată de transport în comun spre Mănăștur ne lovim de sensul giratoriu de la Platinia...”, a spus moderatorul emisiunii Realitatea FM, la care primarul este invitat în fiecare săptămână. ”Nu e de sensul giratoriu, ci de lărgirea străzii. Domnul viceprimar a făcut o treabă extraordinară. Acum am intrat în linie dreaptă în pregătirea SF -urilor și a exproprierilor și a achiziționării imobilelor respective, iar anul viitor se va începe lărgirea străzii, care ne va permite... pentru că eu mi-aș și dorit să punem bandă dedicată pentru transport, dar comisia de circulație mi-as spus ”Măi omule, ești inconștient să sugrumi toată circulația acolo. În loc să rezolvi, creezi o mai are problemă!”. Nu sunt nici eu absurd. Când zece oameni îmi spun că nu e bine îi ascult pe ei, chiar dacă eu mi-aș fi dorit să facem numai autobuz. Nu am nici centură ocolitoare ca să le spun pe unde să poată traversa orașul pe ruta est - vest. Anul viitor sunt șanse să se implementeze după ce se face lărgirea de la Fabrica de Bere, unde se sugrumă circulația”, a spus Emil Boc.

 

Acum, banda dedicată pentru transportul în comun se termină la intersecția de lângă Primăria Cluj-Napoca, cu toate că s-a vorbit de ani de zile că va merge din Mănăștur pînă în Mărăști. 

 

Proiectul de lărgire a străzii spre Mănăștur nu este nici măcar pe hârtie, astfel că totul seamănă cu promisiunile de demolare a garajelor, de realizare a unui pasaj pe sub Cluj-Napoca sau a metroului...

 

Foto: Monitorul de Cluj

Comentarii Facebook