Prefectul Clujului, Tasnadi Szilard: ”Organizatorii spun că UNTOLD va fi cel mai sigur eveniment din România” - VIDEO


Prefectul Județului Cluj, Szilard Tasnadi, promite că UNTOLD 2021 va fi cel mai sigur eveniment din România. 

Am avut deja câteva evenimente organizate și eu nu cred că am putut constata o creștere semnificativă și mai ales constatăm raport de cauzalitate într-o eventuală creștere pentru că aceste festivaluri sunt organizate cu respectarea normelor în vigoare, pot participa doar cei vaccinați, testați sau trecuți prin boală, care nu cred că pot reprezenta vreun pericol. Desigur dacă vrem să legăm o anumită creștere de vreun eveniment putem să facem asta și să fim răi și aici.

Am avut mai multe întâlniri cu cei de la UNTOLD, cu instituțiile de forță, cu DSP, cu DSVSA și altele care își implică activitatea în organizarea acestui eveniment privat. Organizatorii sunt foarte conștienți și și-au manifestat intenția de a organiza cel mai sigur eveniment din România și să facă din acest eveniment un loc în care fiecare persoană să poată să meargă cu încredere. Chiar au luat măsuri suplimentare față de legislația în vigoare. Peste 7 ani solicită test pentru copii, iar accesul va fi foarte strict. Vor avea și parteneri unde participanții își vor putea efectua teste. Va fi și personal medical sau personal din cadrul societății organizatoare, iar acolo la fața locului, după ce se recoltează proba, omul primește rezultatul testului rapid și i se pune automat brățara. Nu există nicio poveste după aceea. Pentru testatul rapid există o brățară diferențiată și pentru testul PCR altă brățară, iar pentru cei vaccinați alta. Ni s-a promis că toate măsurile vor fi respectate, inclusiv purtatul măștii, și asta am cerut și noi. 

Nu știu exact desfășurarea evenimentului, cum sunt programați artiștii, dar știu că toate normele așa cum sunt scrise în legislație vor fi respectate, iar aici mă refer la izolarea evenimentului și poluarea fonică. Pentru că întotdeauna au fost plângeri, nemulțumiri legate de poluarea fonică. 

Organizatorii ne-au spus că anul acesta au apelat la tehnologii performante pentru izolarea fonică și au făcut peretele mai gros și mai înalt, iar astfel sperăm că deranjul va fi minimal. Nu cred că vor fi probleme. 

Eu voi participa automat pentru că voi fi acreditat în Centrul de Comandă al festivalului”, a declarat Tasnadi, la Clujul Politic LIVE.

Comentarii Facebook