Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, după ce Clujul a ajuns la 99 de cazuri de COVID: Relaxarea este puțin peste măsură - VIDEO


Clujul a înregistrat în ultimele 24 de ore 99 de cazuri de coronavirus, cea mai mare incidență a cazurilor de la începutul pandemiei. 

La ATI avem locuri în continuare, sunt 28 ocupate din 35. Sigur că se observă un număr tot mai mare de cazuri mai grave. Nu neapărat de Terapie intensivă, dar forme mai grave, Dacă va fi nevoie vom mai deschide o secție de terapie intensivă la Spitalul de Boli Infecțioase. 

Întrebat care ar fi explicațiile pentru creșterea numărului de cazuri, prefectul Mircea Abrudean a spus că  ”nu există nicio explicație. Nu sunt alte focare, în afara celui de 49 de la Dezmir. În rest sunt cazuri din tot județul, sunt persoane testate la cerere, sunt mulți care vin din spitale, unde au fost izolați în zonele tampon, cu simptome, care sunt pozitivi. Nu sunt alte explicații”. 

Despre modul de transmitere, epidemiologii clujeni nu au depistat nimic ieșit din comun. ”Avem o transmitere comunitară și este greu de spus… Nu mai predomină testarea la cerere, a scăzut destul de mult, dar avem cazuri care se prezintă la diverse spitale cu simptomatologie, care se testează și sunt pozitive.

Din anchetă nu ar reieși că vin cazuri din zona concediilor. Sunt foarte puține persoane care ar reieși că au venit de la mare și sunt pozitive. Sunt circa 4 -5 din totalul celor pozitivi. Deci nu este o tipologie a cazurilor pozitive.

Vorbim de o populație foarte mare în județul Cluj, vin din toate părțile prin prisma activității pe care o au și cred că asta este singura explicație pe care o putem da. 

Lucrurile sunt stabile la Gherla, unde a fost focar, numărul cazurilor fiind mic, raportat la populație. Observăm o creștere a numărului pozitivilor în Dej, care se apropie de indicatorul de unu, în rest Cluj-Napoca este la 0,6 rata incidenței la mia de de locuitori, județul Cluj este la tot la 0,6. Lucrurile nu arată rău, dar ne îngrijorează creșterea numărului de cazuri”, a mai precizat prefectul Mircea Abrudean.

Acesta a recunoscut că relaxarea este ”puțin peste măsură. Oamenii s-au obișnuit cu măsurile de relaxare și nu mai respectă măsurile de igienă banale, masca și spălatul pe mâini. Mai mult decât să dăm același mesaj care a săturat românia nu avem ce să facem. Dacă lucrurile vor merge pe un trend negativ, probabil că la nivel național se vor gândi măsuri de restricționare. În momentul de față deschiderea școlilor poate reprezenta un grad de risc, dar vom vedea”, a mai spus prefectul Mircea Abrudean.  

În prezent, numărul de locuri în spitale este suficient, dar autoritățile analizează ”o creștere a lor dacă vor apărea cazuri. La Spitalul de Recuperare am suplimentat locuri, dar nu cred că mai e nevoie de un nou spital COVID, dar cifrele evoluează de la o zi la alta și nu putem prezice”, a mai adăugat Mircea Abrudean.

Elev cu COVID la un liceu de top din Cluj-Napoca! Clasa s-a închis - VIDEO

Comentarii Facebook