Portret robot al atacatorului de la Iulius Mall Cluj! Barbatul are 1.70 metri inaltime, pana in 30 de ani si ten deschis


Politistii clujeni au reusit sa intocmeasca portretul robot al barbatului care a atacat cu un cutit o tanara in parcarea de la Iulius Mall si i-a luat poseta cu 4.000 de euro si masina Audi A4.

"Barbat, aproximativ 20 - 30 ani, 1,60 " 1,70 m, atletic, ten deschis, ochi albastrii sau verzi, sprancene de culoare deschisa, dese, fata osoasa cu mandibula proeminenta pe partile laterale si barbia ascutita, nas drept, cu varful putin coborat, gura cu buza superioara subtire si cea inferioara putin mai groasa, nebarbierit, imbracat cu o flanela cu gluga bleumarin, pantaloni de jeans albastru deschis spre alb, pe cap cu sapca cu cozoroc bleumarin", anunta reprezentantii politiei.

Atacul s-a produs marti in jurul orei 16.40. Dalia S., in varsta de 33 de ani, a fost atacata cu un cutit in timp ce era in propria masina. Autorul jafului a reusit sa dispara si nu a fost prins nici acum.

 

Politistii l-au urmarit pe atacator, dar s-au oprit in Palatca pentru ca au ramas fara benzina si masina de politie a fost si avariata.

Comentarii Facebook