Pompierii s-au justificat după incendiul din Florești: Izolația blocului are un nivel scăzut de rezistență la foc


Pompierii clujeni au explicat care au fost problemele la incendiul din Florești, de pe strada Porii, de joi, 7 aprilie. Aceștia au avut probleme cu autoscara care a ajuns prima dată la incendiul de pe Porii, pentru că nu a funcționat. Pompierii nu au putut ajunge la mansarda blocului pentru a folosi furtunurile. 

Apelul de urgență a fost primit la ora 15:01, iar primele forțe alocate la caz au fost din locația cea mai apropiată de locul incendiului, Punctul de Lucru Florești (aparține de Detașamentul 2 Cluj-Napoca), respectiv o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Primele echipaje au ajuns la locul intervenției la ora 15.09.

În urma recunoașterii efectuate, pompierii au constatat că flăcările se manifestau generalizat, într-un apartament de la etajul 4 (ultimul etaj al blocului). Important de menționat este faptul că materialele utilizate pentru compartimentarea apartamentelor de la ultimul etaj prezentau un nivel scăzut de rezistență la foc, ceea ce a favorizat propagarea rapidă a arderii pe orizontală.

Simultan cu alertarea primelor echipaje de la Punctul de Lucru Florești au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea dispozitivului de stingere. Astfel, la ora 15:06 s-au trimis o autospecială de stingere și o autoscară de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca. Referitor la autoscară, în momentele în care s-a încercat utilizarea pentru refularea apei, această autospecială s-a confruntat cu probleme tehnice (electrovalva principală nu a permis refularea apei). Pompierii s-au adaptat cât mai repede situației neprevăzute și au întins o linie de furtun pe treptele autoscării, până la nacelă, de unde au refulat apă pe acoperișul blocului. Dispozitivul de stingere realizat prin intermediul autoscării nu a fost singura soluție adoptată de pompieri, aceștia realizând dispozitive și la interiorul blocului de la începutul intervenției.

Facem mențiunea că autoscara este un echipament nou, care se regăsește în dotarea ISU Cluj din data de 23.03.2022. Având în vedere problema apărută pe timpul exploatării, o comisie tehnică de la nivelul inspectoratului va stabili cauzele deficiențelor apărute. Menționăm că autospeciala a fost scoasă din intervenție până la identificarea și remedierea problemei tehnice

Totodată, având în vedere imaginile apărute în spațiul public în care o persoană îmbrăcată în haine civile se află în punctul de comandă al autoscării, facem precizarea că aceasta este pompier în cadrul ISU Cluj, venit în ajutorul colegilor din timpul liber.

În sprijinul echipajelor care acționau deja în Florești, la ora 15:18 a început deplasarea o autospecială de stingere de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca. Din cauza traficului aglomerat, aceasta a traversat orașul în 22 de minute. Ca urmare a problemei tehnice întâmpinate la autoscara de la fața locului, la ora 15:42 s-a trimis o altă autoscară de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca.

Ulterior, au fost alocate la caz alte două autospeciale de stingere de la Garda de Intervenție Gilău și Detașamentul 1 Cluj-Napoca”, au explicat pompierii clujeni.

Ce probleme au apărut în timpul intervenției

Primii pompieri aflați la locul intervenției au realizat dispozitivul de stingere concomitent cu evacuarea persoanelor aflate în spațiile respective. De asemenea, echipajele au acționat pentru stingerea incendiului din primul apartament, însă flăcările s-au extins prin tavanul de gips carton și șarpanta de lemn a acoperișului, fiind afectate celelalte apartamente de la ultimul etaj. Pe de altă parte, deasupra apartamentelor exista un pod fără căi de acces prin scările de bloc unde s-a manifestat incendiul. Când s-a realizat accesul în pod, pompierii au constatat că existau și alte materiale depozitate care ardeau, fapt ce a condus la propagarea cu rapiditate a incendiului.

O altă problemă a reprezentat-o presiunea scăzută din hidranți, în prima parte a intervenției. În consecință, s-a cerut creșterea presiunii pe hidranți și a fost solicitată o cisternă cu apă de la Compania de Apă Someș.

Din nefericire, incendiul a cuprins o suprafață totală de 1.000 mp, ultimele focare fiind lichidate la ora 18:35. Ulterior, pompierii au verificat zona, iar echipajele s-au retras la ora 22:30. În total, opt apartamente au fost afectate de flăcări. De asemenea, s-au înregistrat pagube însemnate în mai multe apartamente de la etajele 2 și 3, din cauza apei utilizate pentru stingerea incendiului.

26 de persoane au primit cazare din partea Primăriei Comunei Florești. Printre acestea au existat și 6 femei și 2 copii refugiați din Ucraina, cărora le-a fost identificată cazare prin intermediul Asociației International Medical Rescue”, au mai spus salvatorii.

În prezent, o comisie de la nivelul ISU Cluj stabilește cauza probabilă de la care a pornit incendiul și evaluează pagubele produse.

Gafe impardonabile la incendiul din Florești. Autoscara mașinii de pompieri nu a pornit - VIDEO și FOTO

Comentarii Facebook