Pompierii clujeni, mesaj emoționant după tragedia în care 5 persoane și-au pierdut viața în Cluj: „Nu vom uita prea curând această zi”
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc în dimineața zilei de 30 martie 2026, în localitatea Sânpaul, județul Cluj, unde cinci persoane și-au pierdut viața, potrivit unui mesaj transmis de ISU Cluj.
Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 08:00, moment în care autoritățile au declanșat imediat intervenția de urgență.
„Am mobilizat de urgență autospeciale de descarcerare, ambulanțe, iar în sprijin a aterizat și elicopterul SMURD”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
În ciuda eforturilor echipajelor de intervenție, bilanțul a fost unul tragic.
„Din păcate, nu s-a mai putut face nimic. Cinci persoane și-au pierdut viața. Printre ei erau și doi adolescenți. Aveau toată viața înainte...”, se arată în mesajul instituției.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Tragedie cumplită în Cluj! Cinci oameni au murit după impactul devastator din această dimineață: Mașina în care se aflau a fost făcută praf
Reprezentanții ISU descriu intervenția ca fiind una extrem de dificilă, marcată de impactul emoțional al pierderilor. „Nu vom uita prea curând această zi. Nici drumul pe care s-a produs tragedia”, au mai transmis aceștia.
După încheierea misiunii, salvatorii s-au întors la bază „cu un sentiment de amărăciune”, dar au subliniat că rămân în permanență pregătiți pentru noi intervenții.
„Suntem conștienți că alarma poate suna oricând, astfel că vom fi în permanență pregătiți să aducem speranță atunci când lupta pare pierdută. Condoleanțe familiilor îndoliate!”, au precizat reprezentanții instituției.
0 Comentarii