Polițistul clujean Claudiu Rus, care a desfigurat un schior cu ROZETA ca interlopii, acuzat de TENTATIVĂ DE OMOR


Florin Opriș, schiorul care a fost lovit de polițistul Claudiu Rus cu pumnul având o rozetă, armă albă folosită de interlopi, a depus plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, sub acuzația de tentativă de omor. Conform unor surse, polițistul a contactat victima și a pretins că este nevinovat.

În plângere se arată că ”în urma agresiunilor, lipsite de orice justificare, a căror victimă a fost dl. Opriș, acestuia i-a fost fracturată cutia craniană în multiple locuri, având nevoie de o serie de intervenții chirurgicale în vederea introducerii a trei plăcuțe de titan pentru susținerea oaselor distruse și apoi pentru reconstrucția feței. Certificatul medico-legal arată faptul că dl. Opriș a prezentat leziuni traumatice care necesită 28-30 zile de îngrijiri medicale, leziuni care pot data din 19.01.2020”.

Avocatul lui Florin Opriș, a prezentat cum s-a produs incidentul din 18.01.2020: ”Dl. Opriș se afla în comuna Mărișel, pe pârtia de ski, împreună cu prietena sa, d-șoara Dariana Hoffenpradli și cu un amic de-al său, dl. Victor Taiga. În seara aceleiași zile, după ski, aceștia au mers la localul LE DOME aflat lângă pârtia de ski.

La scurt timp după miezul nopții, în data de 19.01.2020, aproximativ la orele 01:00, martorul Victor Taiga îi comunică domnului Opriș faptul că a fost lovit de un necunoscut în barbă, ulterior aflând că acesta se numește Claudiu Rus și este de profesie polițist.

În cele ce au urmat, Victor Taiga împreună cu un amic, Sebastian Todea s-au îndreptat înspre numitul Claudiu Rus, întrebându-l care a fost motivul în baza căruia l-a lovit pe dl. Taiga. În acest timp dl. Opriș s-a adresat unei domnișoare, care părea a fi din grupul lui Claudiu Rus, spunându-i acesteia să îl convingă să își ceară scuze și să aplaneze conflictul. La acest șir de întâmplări a fost martor și patronul localului LE

DOME, Cătălin Rotariu, care după ce a aflat de conflictul inițial, cel dintre Victor Taiga și Claudiu Rus, s-a îndreptat spre terasă pentru a vedea ce se întâmplă.

În continuare, în timp ce dl. Opriș discuta cu domnișoara, care părea a fi în grupul de prieteni ai lui Claudiu Rus, în mod cu totul neașteptat, acesta din urmă și-a scos mâinile din buzunar, le-a dus la spate, a făcut un pas în lateral și i-a aplicat cu toată forța sa, o lovitură, fiind înarmat cu o rozetă (box).

În urma loviturii, așa cum am arătat și anterior, dl. Opriș și-a pierdut cunoștința, după care s-a trezit într-o baltă de sânge, pentru ca mai apoi să fie transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Cu ocazia evaluării sale în cadrul IML Cluj, acestuia i s-a eliberat certificatul medico-legal nr. 100/I/a/102 din 21.01.2020 care atestă faptul că dl. Opriș prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, leziuni ce necesită 22-25 de zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații”, precizează avocatul.

În fișa UPU Cluj, din data de 19.01.2020, scrie că Florin Opriș ”a suferit un Traumatism Cranio-Cerebral cu risc crescut. TF. Hematom periorbitar drept. Fractura perete lateral și inferior orbită dreapta. Fractură sinus maxilar drept. Plagă prin contuzie palpebral superior drept”.

În urma CT (n.red. examinare computer tomograf) Buco-maxilo-facial din data de 19.01.2020 s-a evidențiat: ”Fractură cominutivă de planșeu orbitar drept cu înfundare la nivelul sinusului maxilar. (...) Distazis de 3 mm a suturii fronto-zigomatice drepte, asociată cu fractura cu deplasare a peretelui orbitar lateral în dreapta. Fractura bifocală a arcadei temporo-zigomatice drepte de aspect cronic, de corelat clinic. (...) Fracturi cominutive ale pereților anterior, lateral și medial al sinusului maxilar drept și al regiunii maleare drepte, cu incluziuni aerice”.

Consultul oftalmologic din 19.01.2020  a arătat că pacientul prezenta ”contuzie forte de glob ocular, hematom orbitopalpebral, hemoragie subconjunctivală, fractură a peretelui lateral și planșeului orbital”.

În 30.01.2020 a fost emisă o completare a Certificatului medico-legal din 21.01.2020, completare prin care se constată că, în fapt, raportat la vătămările suferite, Florin Opriș are nevoie de 28-30 de zile de îngrijiri medicale. 

În 22.01.2020, Florin Opriș a fost operat, fiindu-i montate trei plăcuțe de titan pentru refacerea oaselor fărâmițate în urma loviturii primite. 

Polițist clujean cu ”pile” a desfigurat cu rozeta un schior la Mărișel. Agentul Marius Claudiu Rus e bine protejat și umblă LIBER

Avocatul victimei a arătat de ce solicită încadrarea faptei polițistului Claudiu Rus la tentativă de omor. ”Prezenta afirmație este susținută de elemente factuală neechivoce care conduc la concluzia existenței intenției indirecte de a suprima viața persoanei. Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, în sistemul judiciar penal, intenția în cazul infracțiunii de omor se deduce din elementele obiective (dolus ex re), prezumându-se că agentul a acționat în lumea materială în conformitate cu elementul său subiectiv. Tot la nivel doctrinar, ca urmare a unei sinteze a practicii judiciare se arată că intenția ca formă de vinovăție se poate deduce din următoarele împrejurări de fapt: folosirea unui instrument apt de a produce moartea, locul sau regiunea corporală unde s-au aplicat loviturile, numărul și intensitatea loviturilor. Făcând o apreciere globală a tuturor circumstanțelor de comitere a faptei, putem trage concluzii certe cu privire la existența unei intenții indirecte raportat la acțiunea de ucidere.

Obiectul folosit, zona vizată și rezultatul produs sunt elementele de fapt care susțin fără doar și poate concluzia antemenționată. În acest sens, o lovitură aplicată de o persoană solidă, nu cu pumnul, ci cu un box, în zona capului (temporo-orbital), lovitură ce a avut drept rezultat, printre altele, fracturarea efectivă a oaselor feței domnului Opriș, este o lovitură caracterizată de elementul subiectiv tipic infracțiunii de omor. Se poate lesne afirma că dl. Claudiu Rus a prevăzut și acceptat posibilitatea uciderii domnului Opriș la momentul în care a ales să îl lovească cu respectiva rozetă, într-o zonă atât de vulnerabilă precum cea temporală. Faptul că dl. Opriș nu a decedat în urma loviturii este, spunem noi, un rezultat fericit prin comparație cu ceea ce se putea întâmpla în urma unei astfel de lovituri. În susținerea celor arătate mai sus, se arată și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție care în Decizia Penală nr. 2740/20.05.2004 arată că Aruncarea de la mică distanță a unei pietre de pavaj spre capul unei persoane și rănirea acesteia, cu urmarea unor leziuni ce necesită 25 zile de îngrijiri medicale, constituie tentativă la infracțiunea de omor săvârșită prin intenție indirectă, iar nu infracțiunea de vătămare corporală.

Apreciem că în situația de față se impune a fortiori concluzia arătată de Înalta Curte în speța de mai sus întrucât dacă în cazul aruncării respectivei pietre exista posibilitatea ca zona vizată sa nu fi fost capul, autorul doar acceptând posibilitatea ca aceasta să lovească persoana vătămată acolo, în cazul reclamat prin prezenta plângere lovitura este direcționată expres în zona craniană. Totodată există o similitudine între obiectul folosit în exemplul antemenționat și cel folosit de către Claudiu Rus, lucru relevat de numărul similar de zile de îngrijire medicală necesare în vederea vindecării pe de o parte, pe de altă parte acest aspect rezultând și empiric, spunem noi, dat fiind similitudinea manifestată sub aspectul durității și al forței de impact. În concluzie, apreciem că toate elementele de fapt converg înspre a contura în privința numitului Claudiu Rus intenția indirectă de omor la momentul la care  i-a aplicat domnului Opriș Florin Mihai lovitura cu o rozetă în zona capului, motiv pentru care solicităm tragerea acestuia la răspundere în conformitate cu dispozițiile legii penale. 

Cu titlu preliminar dorim să arătăm că rozeta sau boxul este o armă albă alcătuită dintr-o piesă din material dotată cu găuri pentru degete și cu o creastă zimțată sau cu sinuozități în exterior, cu care se atacă ținând pumnul strâns. În egală măsură, se impune a preciza faptul că localul LE DOME este un bar, adică un loc special amenajat și autorizat pentru distracție, ori agrement.

Astfel, fapta numitului Claudiu Rus purta asupra sa un box, (o rozetă), pe terasa barului LE DOME, box pe care l-a folosit în vederea aplicării unei lovituri domnului Opriș Florin Mihai, constituie infracțiunea prev. și ped. de art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., motiv pentru care solicităm tragerea sa la răspundere și sub acest aspect”.

După incidentul din 19 ianuarie 2020, polițistul a fost primul care a depus plângere, spunând că el a fost lovit. Florin Opriș a depus plângerea numai zilele trecute, după ce a fost externat din spital.

Culmea este că polițistul nu a fost reținut în urma acestui incident deosebit de grav, care a șocat opinia publică.

Cluj: Martor despre polițistul care a desfigurat cu ROZETA un schior la Mărișel: Cred că psihic are o problemă omul!

Comentarii Facebook