Polițiștii clujeni se mândresc cu Diana, colega lor care a participat la Women Rally. „Ne inspiri și ne arăți că pasiunea și curajul nu au limite”
O angajată a IPJ Cluj, cunoscută pentru activitatea sa la serviciul de urgență 112, a participat în weekend la competiția automobilistică Women Rally. Diana, cea care răspunde zilnic apelurilor de urgență, s-a aliniat la startul întrecerii dedicate femeilor pasionate de motorsport, demonstrând că pasiunea și curajul nu se opresc la uniformă.
Evenimentul a reunit zeci de concurente din întreaga țară, iar participarea Dianei a fost apreciată și de colegii din Poliția Cluj, care au transmis felicitări pe rețelele sociale.
„Suntem mândri de colega noastră, Diana, care zi de zi răspunde cu profesionalism și empatie apelurilor la 112, iar în weekend a demonstrat încă o dată cât de puternice sunt femeile, participând la competiția Women Rally. Felicitări, Diana! Ne inspiri și ne arăți că pasiunea, curajul și determinarea nu au limite”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

0 Comentarii