Poliția Cluj cercetează „infracțiunea de rupere de sigilii”, după ce zeci de saci cu voturi au ajuns DESIGILAȚI pentru renumărare la Cluj
Poliția Cluj a început cercetări după sesizările privind sacii cu voturi desigilați
Poliția Cluj a demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rupere de sigilii, după ce un membru al Biroului Electoral Județean Cluj a reclamat că mai mulți saci cu voturi aduși pentru renumărare la BT Arena erau desigilați.
„În cursul zilei de 29 noiembrie a.c., Poliția Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către un membru al Biroului Electoral Județean Cluj, prin apel la 112, cu privire la faptul că în spațiul de depozitare destinat buletinelor de vot s-ar afla mai mulți saci cu buletine de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale, nesigilați.
În urma sesizării, a fost constituită o echipă operativă care s-a deplasat la fața locului pentru a verifica aspectele semnalate.
Polițiștii au demarat cercetări sub aspectul infracțiunii de rupere de sigilii, în vederea clarificării tuturor circumstanțelor. Până în prezent, nu au fost constatate nereguli, însă verificările continuă pentru a asigura respectarea strictă a prevederilor legale. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj pentru Știri de Cluj.
Sesizarea a fost făcută de Emanuel Cioacă, membru al Biroului Electoral Județean Cluj, care a semnalat că sacii de vot au fost aduși în condiții care ridică mari suspiciuni:
Judecătorul Adrian Popescu, președintele BEJ Cluj, a explicat pentru Știri de Cluj ce s-a întâmplat:
„Dl Cioacă a făcut o plângere la Poliție, iar în cursul zilei de ieri poliția a fost la fața locului. Au fost saci cu sigiliu desfăcut. Cauza desigilării a constat în faptul că la momentul predării în ziua de duminică mulți președinți au pus greșit materiale în sac și au sigilat, materiale care trebuiau predate la BEJ. Se va vedea și după renumărare, că cifrele din primul tur se vor regăsi și acum. Cu mici erori umane de numărare. Nu este vorba, în niciun caz, însă, de lipsa buletinelor de vot. Și nici de erori de ordinul miilor. Veți putea compara procesele verbale de duminică cu cele de acum și veți vedea. Totul este scanat și pus pe site Autorității Electorale Permanente”, a declarat Adrian Popescu pentru Știri de Cluj.
Renumărarea voturilor, dispusă de Curtea Constituțională, este conteastă de foarte mulți cetățeni din cauza interzicerii înregistrărilor video și lipsei observatorilor independenți, iar situația sacilor desigilați adâncește suspiciunile asupra procesului. Ancheta Poliției Cluj este în desfășurare.
3 Comentarii
Bani înapoi și amendați
Boc, JEGOSULE
Sa pieri în chinuri în același timp cu toată familia ta
Se vor anula alegerile ceea ce e f. grav. Iar instanța va decide .