Duminica 28 Aprilie

„Plânge cerul, sunt lacrimi de iertare”. Credincioșii de la Mănăstirea Nicula se simt binecuvântați după ploaia torențială de ieri - VIDEO


Zeci de mii de credincioşi sunt prezenţi la Mănăstirea Nicula pentru a se ruga la icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. Ploaia torențială nu i-a speriat pe credincioși, care spun că se bucură din plin de darul divin. 

20.000 de pelerini au făcut noapte albă la mănăstirea Nicula. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasă afară pentru ca oamenii veniţi din toată ţara să se poată închina. Până la miezul nopţii întreaga zonă răsuna de acordurile Prohodului Maicii, pentru ca mai apoi să se săvârşească slujba şi procesiunea Icoanei. Rugăciunile privegherii au continuat până în zori.

Plânge cerul... sunt lacrimi de iertare”, a scris pe pagina sa de Facebook, o femeie care a participat la ceremonia religioasă, mesaj însoțit și de un video cu ploaia de ieri seară. 

Reamintim că meteorologii au emis duminică după-amiaza o avertizare Cod roșu de ploi valabilă în județul Cluj. A fost rupere de nori pe dealul de la Nicula, acolo unde încă de ieri pelerinii au venit să se roage la mănăstire, conform tradiţiei anuale de Sfânta Maria. Din cauza condiţiilor meteo slujba a fost întreruptă, iar oamenii s-au adăpostit sub umbrele şi folii de plastic.

Video: Facebook/Yka Alesya 

sop 2.jpeg

Comentarii Facebook