Performanță remarcabilă pentru un jandarm clujean. A câștigat un concurs de culturism la București

 Măriuța Fineas, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, a urcat de două ori pe podium la INBA București 2026, chiar la prima sa participare la un concurs de culturism.

Jandarmul clujean a obținut locul I la categoria Classic Physique Newcomers, reușind astfel să câștige competiția rezervată sportivilor aflați la început de drum. Fineas nu s-a oprit însă aici și a obținut și locul III la Classic Physique Open, categorie în care concurența a fost deschisă și sportivilor cu experiență.

Cinci luni de pregătire intensă

Rezultatele vin după o perioadă de pregătire extrem de solicitantă. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, plutonierul s-a pregătit timp de aproximativ 20 de săptămâni, perioadă în care antrenamentele intense au fost însoțite de un regim alimentar strict și de numeroase sacrificii.

Reprezentanții Jandarmeriei Cluj au transmis public un mesaj de felicitare pentru colegul lor, subliniind legătura dintre disciplina necesară în activitatea profesională și cea care stă în spatele unei asemenea performanțe sportive.

trofee.jpg

Ca jandarm, disciplina face parte din meserie. Dar Fineas a demonstrat că, atunci când aceeași disciplină este dusă și dincolo de uniformă, poate deveni performanță”, au transmis reprezentanții instituției.

Cele două medalii sunt cu atât mai importante cu cât INBA București 2026 a fost prima competiție de bodybuilding din cariera plutonierului Măriuța Fineas.

Suntem mândri de performanța ta și îți dorim cât mai multe podiumuri în competițiile care urmează!”, este mesajul transmis de colegii jandarmului clujean.

Comentarii Facebook