Percheziții domiciliare în Cluj-Napoca, la traficanții de migranți. Câștigau peste 4000 de euro pentru fiecare ,,client”


Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj și procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 5 percheziții domiciliare în Cluj-Napoca pentru probarea activității infracționale a unor indivizi suspectați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migrați și complicitate la trafic de migranți.

,,Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2020 – 2023, ar fi fost constituit un grup infracțional care ar fi acționat în scopul obținerii de beneficii materiale prin facilitarea migrației ilegale, respectiv recrutarea migranților, adăpostirea acestora pe teritoriul României și, ulterior, ar fi înlesnit trecerea ilegală a frontierei de stat, destinația finală fiind țări din vestul Europei”, transmite IPJ Cluj.

Aceștia ar fi recrutat migranții printr-o firmă de plasare a forței de muncă, le-ar fi încheiat contracte de muncă fictive, pe perioade scurte, și le-ar fi facilitat trecerea ilegală a graniței României. Indivizii au încasat astfel de la  de la fiecare migrant sume cuprinse între 4.000 – 4.500 de euro.

Mai mult, unul dintre bărbați ar fi intermediat și obținerea unor avize de muncă, în schimbul a 750 de euro  fiecare.

,,Pe parcursul administrării probatoriului, au fost depistate și oprite șapte transporturi ilegale de migranți, șase pe teritoriul României și unul în Ungaria", arată aceași sursă.

În urma perchezițiilor din 6 septembrie, autoritățiile au descoperit și ridicat mai multe telefoane mobile și laptopuri, suporți amovibili de memorie, 3.000 de euro și înscrisuri.

Procurorii D.I.I.C.O.T. Cluj au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 3 persoane bănuite, urmând să fie propusă măsura arestării preventive.

Comentarii Facebook