Pensionară jefuită în plină stradă la Dej! Un tânăr curajos a alergat după hoț


O femeie în vârstă de 84 de ani din Dej a rămas fără geantă în plină stradă, pensionara a fost atacată și jefuită de un tânăr de 25 de ani. Momentul săvârșirii faptei a fost surprins de două persoane, o tânără și un tânăr, ambii în vârstă de 25 de ani, care au intervenit imediat după observarea incidentului.

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii municipiului Dej au fost sesizați despre faptul că unei femei, în vârstă de 84 de ani, care se afla pe strada Carpați, din municipiul Dej, i-ar fi fost sustrasă geantă pe care o avea asupra sa. Bărbatul care ar fi comis infracțiunea i-ar fi smuls geanta, moment în care femeia s-a dezechilibrat și a căzut la sol, rănindu-se.”, anunță IPJ Cluj.

Tânărul care a văzut cele întâmplate a alergat pe urmele hoțului circa 200 metri, până când acesta a abandonat poșetă sustrasă. Între timp, prietena tânărului i-a acordat ajutor femeii care, în urma căderii la sol s-a accidentat, solicitând o ambulanță la fața locului. 

Pe baza semnalmentelor oferite, echipajul de poliție care se afla în zonă l-a depistat în câteva minute pe bărbatul bănuit de comiterea tâlhăriei. În urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar ulterior, prezentat instanței, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Comentarii Facebook