Patru tineri din Câmpia Turzii au fost reținuți de mascați, după ce au tâlhărit două persoane - VIDEO


Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, alături de cei ai Secției 4 Poliție Rurală au reținut pentru 24 de ore patru bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 36 de ani, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Față de unul dintre aceștia cercetările au fost extinse sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Verificările preliminare demarate în cauză au relevat faptul că, aflându-se pe o stradă din localitatea Luna, cei în cauză ar fi agresat fizic două persoane, un bărbat și o femeie, tulburând ordine și liniștea publică.

De asemenea, femeii în vârstă de 21 de ani i-ar fi fost sustrasă suma de 400 de lei pe care o avea asupra sa de către unul dintre bărbații implicați în starea conflictuală.

Ulterior, în cazul acestora a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj.

Bombardier din Câmpia Turzii ARESTAT. A amenințat cu moartea doi polițiști - FOTO

Comentarii Facebook